Cu utilaje de deszapezire vechi si cu termenul de exploatare depasit, responsabilii de la primaria capitalei spun ca anul acesta iarna nu-i va lua prin surprindere. Autoritatile municipale anunta ca sunt pregatite sa intervina pe strazile si trotuarele din oras in caz de polei sau zapada. Tehnica este abia in proces de pregatire, in timp ce saptamana viitoare meteorologii prognozeaza ploi, ninsori si ingheturi.
Intreprinderea „Exdrupo” are in total 70 de unitati de tehnica specializata de deszapazire si presurare a materialului antiderapant. 60 la suta dintre acestea au termenul de exploatare depasit, sustine seful intreprinderii, care afirma ca anual pentru reparatia utilajelor este nevoie circa 2 milioane de lei, bani alocati din bugetul municipal.
Sergiu TOMITA, ADMINISTRATORUL INTERIMAR I.M. „EXDRUPO”: “Cele care sunt in spatele meu sunt din anii '70-'80. Facem tot posibilul ca sa fie functionale. Ceea ce tine de autospecialele post sovietice, toate le reparam la noi in sectia de reparatie.”
Intreprinderea are 47 de autospeciale multifunctionale si 23 de tractoare.
TEHNICA DESZAPEZIRE
AUTOSPECIALE – 47
TRACTOARE - 23
Acestea, insa, nu sunt suficiente pentru a interveni pe strazile din oras, spune administratorul Exdrupo.
Sergiu TOMITA, ADMINISTRATORUL INTERIMAR I.M. „EXDRUPO”: “Vom pune maxim efort sa facem fata cu aceasta tehnica care o avem.
- De cate unitati aveti nevoie pentru a nu avea griji ca in sezonul de iarna s-a defecta ceva? - Minimum inca 15 autospeciale.”
In dotarea Exdrupo sunt si doua autospeciale noi, procurate anul trecut, si se preconizeaza achizitia altor doua, anul viitor. Sergiu Tomita sustine ca tehnica este folosita si pe timp de vara, iar acum unitatile de transport sunt pregatite pentru fi scoase la deszapazire.
Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: “La acest depozit in stoc sunt acum 3,5 mii tone de material antiderapant, care va fi presurat pe strazile din capitala odata cu primele ingheturi. Pentru a face fata sezonului rece, in acest an au fost procurate alte 5 mii de tone de sare si 6 de nisip care sunt in proces de livrare. Autoritatile sustin ca aceste cantitati sunt suficiente si chiar cu rezerva.”
Tomita afirma ca pretul pentru sare a crescut de circa doua ori in acest an. Asta pentru ca pana acum materialul antiderapant era procurat din Ucraina si Belarus, iar acum acesta este importat din Turcia. Pentru cele 11 mii tone de sare si nisip primaria va achita circa 20 de milioane de lei. De presurarea materialului antiderapant pe trotuare e responsabila Directia Locativ-comunala a primariei care a cumparat anul acesta 1200 de tone de sare tehnica. Potrivit meteorologilor, saptamana viitoare sunt prognozate ploi, zapada si ingheturi. Noaptea mercurul in termometre va ajunge pana la minus 5 grade.

