Trei decenii de independenta Republica Moldova ii marcheaza fiind mai saraca cu un milion de cetateni. Conflictul transnistrean ramane nerezolvat, iar cei care au furat un miliard de dolari sunt in libertate si niciun leu nu a fost recuperat. Anii trec, dar problemele raman aceleasi, iar Guvernarile care s-au perindat au adus mai multa dezamagire in loc sa gaseasca solutii.

Mircea SNEGUR, PRIMUL PRESEDINTE AL RM:„Parlamentul a adoptat unanim Declaratia despre independenta Republicii Moldova.”

Pe 27 august 1991, in timp ce mii de oameni erau la Marea Adunare Nationala din centrul Chisinaului, deputatii au votat independenta si tot atunci au decis care va fi imnul tarii. 

"Drept imn de stat al RM, imnul Desteapta-te romane."

Trei ani mai tarziu la putere ajung agrarienii, care au schimbat imnul si au introdus in Constitutie notiunea de "limba moldoveneasca". In 1992 incepe razboiul de pe Nistru.

In acelasi an, Mircea Snegur si Boris Eltin semneaza acordul de incetare a focului. Iar in 1997 Petru Lucinschi devine presedinte. Trei ani mai tarziu alegerile parlamentare anticipate ii aduc la putere pe comunisti, iar Vladimir Voronin este numit sef de stat.

Anul 2009 este unul de cotitura, comunistii iau un nou mandat, rezultat care nemultumeste mii de oameni si ii scoate in strada. 

„Toate protestele care au urmat au dus la eliberarea tarii de uzurpatori.”

Au urmat alegerile anticipate, iar la putere au venit fortele de opozitie, care formeaza Alianta pentru Integrare Europeana. 

In 2014 Republica Moldova semneaza Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, iar moldovenii primesc dreptul de a circula fara vize in Europa.

In acelasi an aflam ca din trei banci din tara a fost furat un miliard de dolari, care nu a fost recuperat nici pana astazi. Si anul 2016 incepe cu o criza politica. Guvernul este investit la miez de noapte in timp ce afara mii de oameni protesteaza, dand navala si in Parlament.

In acelasi an, Igor Dodon devine presedinte. Dupa alegerile parlamentare din februarie 2019, Blocul ACUM, format din PAS si Platforma DA, bate palma cu socialistii si investesc cabinetul Sandu. Sub presiune, democratii cedează puterea.

La scurt timp, Vlad Plahotniuc si Ilan Sor reusesc sa fuga din tara. Peste trei luni cabinetul Sandu este demis, iar socialistii si democratii investesc guvernul Chicu, care a esuat in gestionarea pandemiei.

In noiembrie 2020 Maia Sandu castiga alegerile prezidentiale. Ion Chicu anunta demisia Guvernului, lasand tara balta in plina criză pandemica. PSRM a batut palma cu Partidul Sor, votand legi, declarate ulterior neconstitutionale.

In iulie am avut alegeri parlamentare, iar PAS a obtinut majoritatea. Este investit guvernul Gavrilita, iar primele legi votate ar pune bazele pentru reformarea justiției.