Pretul carburantilor a crescut la benzinariile din Republica Moldova in ultima saptamana, in special la gazul lichefiat cu 12%, in timp ce la benzina si motorina cu 3-4%. Preturile insa ar putea sa mai creasca, scrie mold-street.com.

Cu toate aceste majorari, avem in continuare preturi mai mici in comparatie cu practic toate statele din regiune, cu exceptia Georgiei, Rusiei si Belarus.

Astfel, un litru de benzina A 95 in Republica Moldova costa in medie 0,97 de euro, in timp ce in Ucraina - 1,02 euro, Romania - 1,10 euro, Bulgaria - 1,11 euro, Lituania - 1,25 euro, Serbia - 1,27 euro, Albania si Estonia - 1,41 euro, Grecia - 1,62 euro.

Doar in Georgia, Belarus si Rusia preturile sunt mai mici - 0,80 euro, 0,75 euro si, respectiv, - 0,67 euro pentru un litru. La motorina, diferentele sunt chiar mai evidente. Astfel, un litru de motorina in Republica Moldova costa 0,87 de euro, in timp ce in Ucraina - 1,0 euro, Bulgaria - 1,12 euro, Romania - 1,14 euro, Lituania - 1,18 euro, Serbia, Albania si Grecia - 1,40 euro.

In Georgia, Belarus si Rusia preturile sunt mai mici - 0,83 euro, 0,75 euro si, respectiv, - 0,68 euro pentru un litru. Diferentele de pret se datoreaza in special politicii fiscale si vamale ale statelor, dar si faptului daca acestea dispun de rezerve de petrol, fapt ce le permite sa mentina preturi mai mici. Pentru comparatie, accizul achitat in Romania pentru 1.000 de litri de benzina A 95 este de 371 de euro, in Lituania - de 466 euro, in Estonia - de 563 euro, in Grecia - de 711 euro, iar in Olanda - 808 euro. In acelasi timp, in Republica Moldova accizul este in prezent de 5.960 lei petru o tona sau circa 306 euro. Daca ar fi recalculat pentru o mie de litri, apoi accizul ar fi de 244 de euro sau cu peste 50% mai mic decat in Romania si de 3 ori ca in Grecia.

Citeste mai departe pe: mold-street.com