Fara petreceri si concerte grandioase de hramul Chisinaului. Este anuntul primariei, care afirma ca din cauza pandemiei de Covid, sarbatoarea va fi marcata simbolic. Evenimentul va fi deschis printr-o slujba religioasa la Catedrala Mitropolitana din Chisinau.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: “Vom avea un eveniment deosebit cu mai multi oameni de cultura, imnul Chisinaului va fi transmis oficial municipalitatii de catre compozitorul si maestrul Eugen Doga. La fel, vom avea un eveniment pentru oamenii care se dedica orasului zi de zi, angajatii care muncesc pentru a avea o capitala mai ingrijita.”

Ceban a anuntat ca muncitorii vor primi diplome si cate un salariu suplimentar. In zilele de 13 si 14 octombrie vor fi desfasurate mai multe spectacole gratuite pentru copii. Totodata, primaria a solicitat ca joi, intrarea sa fie gratuita la Gradina Zoologica si la Dendrarium. Hramul orasului Chisinau este sarbatorit anual pe data de 14 octombrie.