Lucrurile personalizate sunt la moda, si-a spus o tanara mama din Balti, care in timpul concediului de maternitate a inceput sa confectioneze posete pe care acum le vinde pe retelele de socializare. Astfel, pasiunea ei s-a transformat intr-o afacere de succes.

Silvia este mama a doi copii si psiholog de profesie. Avand mult timp liber in concediul de maternitate, ea a luat in mana croseta si s-a apucat de confectionat posete.

Silvia STOROJOC: “Vazusem o data o prietena de-a mea cu o asemenea geanta, mi-a placut cum se combina cu stilul. Asta a fost vara, iar toamna cand a dat frugu, mi-a venit asa idee, sa stau la caldut si sa fac ceva frumos.”  

Prima geanta si-a facut-o pentru ea. A postat o fotografie cu rezultatul pe retelele de socializare, iar aprecierile internautilor nu au intarziat sa apara. Au urmat primele comenzi, iar de atunci, Silvia a confectionat zeci de gentute. 

Silvia STOROJOC: “O femie poate sa comande cate cinci, sase unitatea pentru toata familia, pentru mare, pentru seara. Toate gentile sunt realizate la comanda cum doreste clienta, unii imi dau unda verde.”

Uneori este suficienta o singura noapte pentru ca o poseta sa fie gata. De diferite forme sau marimi, fiecare geanta este confectionata intr-un singur exemplar.

Silvia STOROJOC: “-Sunt nonconformiste, iubesc ceva nou, deosibit, sa iasa in evidenta. -Cat costa o geanta? -In mediu porneste de la 500 si poate sa ajunga pana la o mie.”

O asemenea geanta trebuie intretinuta cu grija, ne spune mesterita.

Silvia STOROJOC: “Trebuie de avut grija, se spala manual sau in masina de spalat, se usuca manual, nu sub razele soarelui, nu pe calorifer, se usuca cateva zile. Nu este un produs de un singur sezon.”

Silvia spune ca in curand se va intoarce la job-ul sau de baza, dar nu are de gand sa renunte la pasiunea sa, care intre timp s-a transformat intr-o afacere profitabila.