Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire depusă de fostul premier, Vladimir Filat și avocații acestuia, privind desființarea hotărârilor pronunțate în dosarul său penal și rejudecarea cauzei în instanța de fond. 

La 20 iunie 2023, Vladimir Filat și avocații săi a solicitat Curții Supreme de Justiție să redeschidă procesul în care a fost condamnat pentru corupție pasivă (luare de mită de la Ilan Șor) și trafic de influență (facilitarea preluării controlului asupra Băncii de Economii de către Ilan Șor).

Astfel, Curtea Supremă de Justiție a venit cu explicații și anunță motivele pentru care au respins cererea:

„Completul a menționat că nu orice violare a drepturilor omului justifică redeschiderea unui proces penal. Potrivit reglementărilor Consiliului Europei, redeschiderea este recomandată doar atunci când încălcarea constatată trezește un „dubiu serios în privința rezultatului procedurilor”. Spre deosebire de alte cauze, în care se impunea redeschiderea, în hotărârea în cauza Filat CtEDO nu s-a referit la oportunitatea redeschiderii procedurilor. Violarea constatată de CtEDO în cauza Filat se referă la publicitatea procesului. Această încălcare nu vizează erori sau deficiențe procedurale care ar trezi dubii cu privire la soluția irevocabilă adoptată pe marginea învinuirii aduse lui Vladimir Filat. Completul a mai reiterat că multe din dezavantajele invocate de apărare ca fiind generate de condamnarea lui Vladimir Filat au expirat sau vor expira în viitorul apropiat, altele au fost revocate de un judecător de instrucție la punerea lui Vladimir Filar în libertate în decembrie 2019, iar cele care mai persistă nu sunt suficient de grave.”

Potrivit anticorupție.md, Filat a fost reținut pentru corupere pasivă și trafic de influență pe 15 octombrie 2015. Politicianul a fost lăsat fără imunitate parlamentară cu votul a 79 de deputați, la solicitarea fostului procuror general, Corneliu Gurin. Cererea a venit în urma unui autodenunţ al lui Ilan Șor. Fostul premier a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2019, după ce a ispășit patru ani şi două luni din pedeapsa de 9 ani de închisoare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.