73 de școli vor intra în procesul de reorganizare, dintre aceste 63 se află în sate și doar în zece cazuri școlile vor fi închise și vor rămâne doar grădinițele. Invitat în cadrul Podcastului Lorenei,  ministrului educației Dan Perciun spune că astfel se dorește ca elevii să aibă acces la educație de calitate. O altă problemă cu care se confruntă sistemul rămâne în continuare lipsa cadrelor didactice.

Dan PERCIUC, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Este important să revenim pe școli, să scoatem copilul dintr-un mediu unde nu poate beneficia de ceea ce înseamnă educație de calitate și să îl ducem cu autobuzul, cinci sau zece km, la o instituție unde sunt profesori de fizică, chimie  și biologie, unde sunt laboratoare.”

Potrivit lui Dan Perciun vor fi păstrate școli și grădinițe în fiecare localitate cu excepția celor unde sunt mai puțin de zece copii.

Dan PERCIUC, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Sigur se va găsi cineva care va întreba de ce nu facem laboratoare în școlile cu zece copii sau nu aducem profesori de fizică și chimie, matematică? Pentru că nu avem cum, nu avem suficiente cadre didactice, costurile ca să putem în fiecare localitate să oferim educație la standarte europene sunt mult peste potențialul nostru, de azi și de zece ani înainte.”

Astfel vor fi cumpărate autobuze, iar familiile celor 1300 de copii care se vor muta la școlile din apropiere vor primi câte o mie de lei.

Dan PERCIUC, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „În realitate numărul persoanelor implicate în această schimbare nu este mare.
Din acele 73 de școli care intră în procesul de reorganizare, 63 rămân în sat, și doar în zece cazuri, în școlile unde sunt mai puțin de zece copii rămâne doar grădinița.”

Odată cu reorganizarea instituțiilor se urmărește și rezolvarea unei alte mari probleme și anume nivelul de studii dintre copiii de la sat și cei din oraș, acum fiind înregistrată o diferență de doi sau trei ani de școlarizare. Jumătate dintre copii nu ating acel minim de competență, potrivit ministrului educației, iar la mijloc este lipsa profesorilor.

Dan PERCIUC, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Avem nevoie încă de 1300 de profesori în școli. Vorbim despre 1300 de funcții vacante. Acum e o tendință în descreștere. Deficitul este generat inclusiv de rețeaua școlară, în formatul în care exsită ea. O școală cu 20 de copii în clasa a cincea sau a noua generează aceste funcții vacante de chimie, fizică sau biologie.”

Potrivit lui Dan Perciun, 25 la sută dintre profesorii care predau în școală sunt pensionari, 25 la sută se vor pensiona în următorii zece ani. Alte modificări din sistemul educațional urmeză să apară anul viitor și țin de curricula nouă. Vor fi integrate conținuturi noi în disciplinele școlare de bază precum educația financiară, educația pentru mediu sau pentru sănătate.

Podcastul integral poate fi urmărit pe pagina de YouTube a PRO TV.