Pentru a raspunde "la cele vehiculate" in societate, si anume de ce politistii au protejat cateva sedii private in timpul protestului de ieri, 24 aprilie, din Chisinau, ministrul de Interne Alexandru Jizdan s-a referit la motivatia organelor de forta de a le apara.
Alexandru Jizdan: "La cele vehiculate, in privinta protectiei unor sedii particulare, ieri am protejat toate sediile unde s-a declarat, inaintea protestelor din 24, ca se va merge. Spuneam si inainte de aceste proteste, ca atestam informatii despre faptul ca se intentioneaza a fi componente violente in acest protest, ceea ce s-a demonstrat si ieri. Declar inca o data ca politia va fi organul care va apara orisice institutie a statului, orice cetatean al RM. Suntem concentrati pentru a mentine situatia calma, asa cum este acum".
In timpul protestului de ieri, o parte dintre manifestanti au manifestat si pe strada Bulgara, acolo unde ar locui democratul Vlad Plahotniuc, unde au avut loc imbranceli si altercatii, ba chiar unii protestatari au aruncat cu oua si pietre, iar politistii au folosit gaze lacrimogene. Totodata, fortele de ordine au fost disclocate la Global Business Center, cladirea unde isi au sediul mai multe firme ce ar apartine democratului.
Si in timpul protestului din 4 octombrie 2015, fortele de ordine, bine echipate, au protejat cladirea GBC de pe bd. Cantemir, precum si hotelul Nobil. Explicatia de atunci a sefului interimar al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a fost ca "politia a fost mobilizata la hotelul Nobil si la sediul GBC deoarece dispunea de informatii operative ca acestea ar putea fi luate cu asalt".
Foto: captura privesc.eu


