Și astăzi transportul public circulă în regim special, iar locuitorii capitalei pot ajunge la cimitirul de pe strada Doina cu autobuzele gratuite puse la dispoziție de primărie. Oamenii nu se mai îmbulzesc și călcă în picioare, așa cum se întâmpla în alți ani. Totuși, pentru că ieri pasageri au fost mulți, numărul unităților de transport a fost suplinit.

Asta era imaginea de dimineață  la stația de așteptare de lângă Circ. Acolo unde autobuzele de pe rutele gratuite plecau spre cimitirul „Sfântul Lazăr”. Imediat ce ajungeau, vehiculele se umpleau în doar câteva secunde.

"Îi bine, văd că vine unul după altul.”

„Așteptăm să ne ducem, să pomenim morții astăzi. E comod, eu vin de la Botanica. Am venit cu 28 acum mă urc care se duce la Doina.”

În cazul în care nu reușeau să urce, oamenii așteptau următorul autobuz.  

„Nu am urcat că nu erau locuri deja. Văd că se umple la fuga, dar mai înainte erau libere.”

„Noi suntem oameni bătrâni, ne trebuie locuri.”

Astfel că odată ce autobuzul se umplea, angajații Parcului Urban de Autobuze anunțau șoferii că e timpul să pornească la drum, pentru ca ulterior să vină următorul. Potrivit acestora, în acest an, circa 80 de autobuze au circulat către cimitirul „Sfântul Lazăr”.

Marcel LOPANCIUC, DIRECTOR ADJUNCT, PARCUL URBAN DE AUTOBUZE: „Sunt antrenate în total circa 80 de unități de transport, inclusiv trei rute care transportă călătorii gratuit, rutele C, D și 27. Suplimentar a fost prelungită ruta de autobuz numarul 19, până la cimitirul „Sfântul Lazăr”, care circulă din sectorul Botanica și 26 din sectorul Buiucani.”

Autobuzele circulă și astăzi spre cimitirul de pe strada Doina, conform aceluiași grafic.-citit