Decizie istorica pentru Republica Moldova. Tara noastra a devenit stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeana. Consiliul European a votat unanim aseara, la summitul de la Bruxelles. Dupa ce a fost anuntata decizia, presedintele Consiliului a declarat ca Moldova are de parcurs un drum lung pentru a deveni stat membru al UE.
Charles MICHEL, PRESEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN: ”Acord istoric, decizie istorica. Astazi noi am decis sa recunoastem perspectiva europeana a Ucrainei, Moldovei si Georgiei. Noi am decis sa oferim statutul de tara candidat pentru Ucraina si Moldova. Noi suntem gata sa acordam acest statut si Georgiei, odata ce prioritatile vor fi abordate.”
Decizia a fost anuntata dupa aproape 4 ore de discutii, la intrunirea liderilor celor 27 de state membre UE, la Bruxelles. Este un anunt istoric pentru Republica Moldova si este un pas important in parcursul european al tarii. Dupa incheierea summitului, oficialii europeni au transmis un mesaj autoritatilor de la Chisinau.
Ursula VON DER LEYEN, SEFA COMISIEI EUROPENE: “Acesta este un moment definitoriu si o zi foarte buna pentru Europa de azi. L-am felicitat calduros pe presedintele Zelenski, presedintele Sandu si presedintele Zurabishvili. Toate cele trei tari fac parte din familia noastra europeana, nu am lasat niciodata nicio indoiala in acest sens, iar decizia istorica de astazi a liderilor confirma acest lucru.”
Dupa acordarea statutului de tara candidat, Moldova are de parcurs un drum lung pana sa devina membru UE. Cel mai important pas fiind implementarea reformelor, a declarat presedintele Frantei, Emmanuel Macron.
Emmanuel MACRON, PRESEDINTELE FRANTEI: “Situatia politica din Moldova a necesitat de a raspunde cu aceeasi generozitate si sa reactionam. Va fi un drum lung. Saptamana trecuta, Comisia s-a expus privind conditiile care trebuie de indeplinit. Desigur ca eu voi fi gata sa ajut la implementarea reformelor.”
La summitul de ieri, toti liderii europeni au fost de acord sa voteze pentru acordarea statutului de candidat pentru Moldova si nu a fost nevoie de negocieri suplimentare, a spus presedintele Romaniei. Klaus Iohannis a declarat ca autoritatile de la Chisinau vor avea toata sustinerea oficialilor de la Bucuresti.
Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI: “Este clar ca si Moldova si Ucraina trebuie sa se apuce rapid sa lucreze la tot ce se gaseste in anexa stabilita de analiza comisiei. Sunt reforme institutionale, sunt legislatii intregi care trebuie imbunatatite, de lucru este mult. Din partea Romaniei, Moldova va primi ajutor de care are nevoie, cu siguranta vom veni cu experienta si expertiza pe care am acumulat-o.”
Moldova apartine familiei UE si o vom sprijini in fiecare pas facut pe drumul nostru comun, a spus intr-un mesaj de felicitare reprezentantul Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borell.
Josep BORRELL, INALTUL REPREZENTANT AL UE PENTRU AFACERI EXTERNE: ”Astazi este o zi cu adevarat istorica atat pentru Uniunea Europeana, cat si pentru Republica Moldova. Tarii i-a fost oferita posibilitatea ca, in viitor, sa devina membra a UE, o comunitate care este un simbol al pacii, al securitatii si prosperitatii pe continentul nostru. Le spunem clar moldovenilor: sunteti parte a familiei europene.”
Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV: "Asadar, dupa decizia de aseara, Moldova are unda verde pentru aderarea la Uniunea Europeana, dar pana atunci va trebui sa realizeze o serie de reforme, inaintea primei evaluari a candidaturi sale ce va fi efectuata catre sfarsitul anului. Odata indeplinite conditiile de aderare, tara candidata trebuie sa aplice legislatia europeana in toate domeniile. Intrucat volumul reglementarilor europene este foarte mare, negocierile se deruleaza pe o perioada lunga de timp. Mihaela Tabarcea, de la Bruxelles, pentru Pro TV."

