Demolarea cinematografului Gaudeamus este perfect legala si poate fi reluata. Primaria a pierdut recursul la Curtea Suprema de Justitie. Am insistat sa obtinem o reactie de la Directia arhitectura, dar si de la viceprimarul responsabil pe urbanism, pentru a-i intreba ce urmeaza, acestia insa nu au fost de gasit la telefon.  

Decizia ca demolarea cinematografului Gaudeamus poate fi reluata si este legala, a fost luata de membrii CSJ in frunte cu Tamara Chisca-Doneva, noul vicepresedinte al Curtii Supreme de Justitie. Recursul administratiei locale impotriva deciziei Curtii de Apel din toamna anului trecut a fost respins. Demolarea a fost sistata deoarece viceprimarul de atunci, Nistor Grozavu, a anulat autorizatia, emisa tot de el.  

“Colegiul opineaza ca dispozitia viceprimarului Nistor Grozavu din iunie 2018, modificata prin dispozitia din 13 iunie 2018 a fost emisa cu incalcarea prevederilor legale. Pentru a obtine autorizatia de demolare, firma a prezentat toate actele necesare”, sustin reprezentantii CSJ citati de mold-street. 

Am incercat sa aflam ce vor intreprinde autoritatile si daca cinematograful va fi demolat insa sefa directiei arhitectura nu a fost de gasit la telefon, seful adjunct ne-a spus ca nu cunoaste cazul, iar viceprimarul Victor Chironda, responsabil de urbanism, nu se afla in tara.  

Loreta LISNIC, REPORTER PRO TV: “La exact doi ani de cand lucrarile de demolare au fost puse pe pauza, cladirea sau ce a mai ramas din ea, arata jalnic. Suprafata s-a transformat intr-un tomberon, asa cum la tot pasul gasim pachete, sticle, dar si un miros intepator. Cei din apropiere ne spun ca suprafata este loc de adapost pentru oamenii strazii, dar si pentru cainii maidanezi.”

Locuitorii care-si au apartamentele in preajma, dar si cei care muncesc in apropiere spun ca zona ar fi potrivita pentru amenajarea unui parc.

“Aici este un loc istoric, trebuie de pastrat istoria. -Cum credeti ca va arata …? -Si mai aglomerat decat in prezent.”

Cinematograful Gaudeamus a fost inchis acum doi ani, iar imediat a inceput demolarea, la doar cateva zile dupa alegerile locale. Primarul ales de atunci, Andrei Nastase, s-a opus actiunilor, pe alocuri cu scantei.  

Ulterior oamenii au protestat sub diferite forme, iar altii chiar au vizionat filme proiectate pe gardul ridicat in jurul cinematografului.  

Pe terenul de 0,25 ha, ar urma sa fie ridicat un bloc rezidential cu 15 etaje.