Denis Cenusa, directorul de programe de la Expert-Grup, spune ca Consiliul pentru Asigurarea Egalitatii trebuie sa se autosesizeze, in urma mesajului lui Ion Chicu, adresat presei.
Denis CENUSA, DERECTOR PROGRAM "SECURITATE ENERGETICA", DIN CADRUL CENTRULUI ANALITIC INDEPENDENT, EXPERT-GRUP:
"Am vazut multe reactii dure vizavi de “felicitarea” premierului Chicu dedicata presei plina de critici si amenintari. Totusi, nu doar presa a fost atacata.
Mi se pare foarte serios faptul ca comentariul premierului nu este criticat pentru continutul sau discriminatoriu, cu tenta anti-roma, atribuit unui post romanesc concret - “Protv”.
Atunci cand premierul a atribuit “manelele” activitatii postului TV din Romania, acesta a comis un dublu act de discurs de ura:
1. Prin utilizarea “manelelor” ca ceva peiorativ, Igor Chicu a discriminat reprezentantii minoritatii rome din Romania, pentru care manelele reprezinta o forma de expresie artistica.
2. Odata cu atribuirea “manelelor” unui post romanesc de televiziune, Ion Chicu a discriminat toti cetatenii romani, care decenii la rand sunt discriminati prin asocierea negativa cu anumiti reprezentanti ai minoritatii rome.
Este inadmisibil ca premierul unei tari sa nu-si dea seama cand discrimineaza. In cazul de fata, Ion Chicu a lovit atat in romi cat si in romani.
Gravitatea gestului devine si mai presanta daca ne amintim ca zeci de medici romani au sosit in Moldova pentru a lecui cetateni moldoveni.
Consiliul pentru Asigurarea Egalitatii trebuie sa se autosesizeze imediat. Iar Premierul trebuie sa stearga mesajul insultator si sa-si ceara scuze public fata de romi, romani si presa.
Daca premierul nu face aceste lucruri, atunci pagina lui trebuie raportata catre cei de la Facebook pe motiv ca raspandeste discurs de ura si discriminare. Intre timp, este necesara o evaluare a acestui comportament al premierului de catre Consiliul pentru Asigurarea Egalitatii."


