Decizia de a renunta la micsorarea varstei de pensionare a fost luata pentru ca in fondul de asigurari sociale nu sunt suficienti bani, iar numarul angajatilor la stat, care aduc contributii bugetului, a scazut. Asta a declarat deputatul PAS, Dan Perciun, la emisiunea In Profunzime. In replica, cei din opozitie, dar si fosti colegi de alianta ai PAS, sustin ca guvernarea s-a grabit cu initiativa.
Dan PERCIUN, DEPUTAT PAS:„La momentul de fata, fondul nostru de asigurari sociale, fondul din care noi platim astazi pensiile este unul deficitar. Noi subventionam acest fond in fiecare an de la bugetul de stat si acoperim acea gaura care se acumuleaza pentru ca din contributiile care se acumuleaza la ziua de astazi din salariile celor care muncesc nu ajung bani pentru a plati pensiile.”
O alta problema este situatia demografica, a precizat Dan Perciun.
Dan PERCIUN, DEPUTAT PAS:„Am ajuns intr-o situatie cand avem mai putin de un salariat pentru fiecare pensionar si lucrurile in ultimii ani s-au inrautatit.”
Reprezentantii opozitiei, insa, califica decizia de a anula micsorarea varstei de pensionare drept un pas impotriva cetatenilor. Vladimir Odnostalco a criticat PAS pentru graba cu care a adoptat proiectul in mai putin de o saptamana de cand a fost prezentat si fara sa fie supus consultarilor.
Vladimir ODNOSTALCO, DEPUTAT BCS:„Este in contradictie cu pozitia celor de la PAS cu referire la transparenta, la consultarile publice in care sa fie atrasi toti contribuitorii la fondul de pensionare."
Odnostalco sustine ca legea ar fi fost coordonata cu partenerii externi.
Vladimir ODNOSTALCO, DEPUTAT BCS:„Stim ca guvernarea urmeaza sa ia un credit de la Fondul Monetar International, 564 de milioane de dolari, este o suma foarte mare. In 2017 si guvernarea anterioara a luat un astfel de credit si conditia principala atunci era majorarea varstei de pensionare.”
Dan PERCIUN, DEPUTAT PAS:„- Se face asta la solicitarea FMI sau nu?
- Unul dintre aspecte este si FMI, dar nu despre asta e vorba.Trebuie sa privim obiectiv la lucruri si sa vedem ce am mostenit noi dupa 30 de ani si ce isi poate permite astazi RM. Isi poate permite mai mult decat Romania, decat Federatia Rusa, decat Armenia sau Ucraina? Cu regret am avut acea guvernare pe care am avut-o si nu-si poate permite.”
Si reprezentantii Platformei DA i-au indemnat pe fostii colegi sa revizuiasca varsta de pensionare in functie de realitatile demografice actuale din tara.
Liviu VOVC, MEMBRU AL PLATFORMEI DA:„Pentru mine nu este clar de ce din august, de cand a fost numit Guvernul, 4 luni de zile nu s-a discutat despre acest proiect, sa gasim solutia cea mai buna, nu pur si simplu sa copiem articolele democratilor din 2017, dar sa gasim proportia de aur intre speranta la viata si capacitatile sistemului de a achita pensii la moment.”
Saptamana trecuta, deputatii PAS au votat in prima lectura pentru anularea proiectului care prevedea ca de la 1 ianuarie 2022 varsta de pensionare sa fie micsorata. Astfel, barbatii vor iesi la pensie la 63 de ani, asa cum este si in prezent, iar femeile la 59 de ani si jumatate, urmand ca pana in 2028 varsta sa se egaleze cu cea a barbatilor.

