Deșeuri industriale care ar proveni de la Uzina Metalurgică din Rîbnița au fost aduse la Chișinău și depozitate în aer liber. O investigație a Ziarului de Gardă arată că materialul conține concentrații mari de zinc și alte substanțe potențial periculoase. Experții avertizează că depozitarea necorespunzătoare poate afecta mediul, iar autoritățile verifică cine se face responsabil de aceste deșeuri.
Potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, deșeuri industriale cu concentrații ridicate de zinc, plumb și clor, care ar proveni de la Uzina Metalurgică din Rîbnița, au fost depozitate în aer liber, pe strada Industrială și pe strada Muncești din Chișinău. Materialul prezintă riscuri pentru mediu și sănătatea publică, deoarece se poate răspândi ușor în aer și apă. Autoritățile au inițiat un control după ce au fost sesizate de un cetățean.
„Acest morman situat pe un teren afla în gestiunea Căilor Ferate se poate vedea chiar și de pe googlemaps. Locul este îngrădit cu sîrmă ghimpată și pare să aibă mult spațiu de depozitare."
Potrivit Ziarului de Gardă, deșeurile au fost descoperite de omul de afaceri Alexandru Rotaru, care activează în domeniul metalurgiei. Acesta a prelevat probe și le-a dus la laborator, iar rezultatele au arătat o concentrație ridicată de zinc, dar și prezența plumbului.
Alexandru ROTARU, OM DE AFACERI DIN DOMENIUL METALURGIEI: „Când vezi concentrațiile de zinc care sunt acolo, am înțeles că praful ăsta nu este un praf standard de desprăfuire, dar, cel mai probabil, este obținut prin recircularea lui pe cuptorul de la Rîbnița.”
Praful rezultat din procesele industriale este considerat deșeu periculos, iar depozitarea lui trebuie făcută în condiții speciale. În acest caz, materialul a fost lăsat în aer liber, unde particulele se pot răspândi în mediu.
Vladimir GARABA, EXPERT DE MEDIU: „Și faptul că ele sunt depozitate sub cerul liber iarăși este o încălcare, în opinia mea.”
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a inițiat verificări și a prelevat probe pentru a stabili dacă a fost afectat mediul.
Vasile MELNIC, ȘEF ADJUNCT AL INSPECTORATULUI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI: „Vine, prelevează probe, respectiv, noi depindem de rezultatul laboratorului care ne dă, pentru a calcula prejudiciul care este cauzat, dacă s-a adus un prejudiciu cauzat mediului.”
Potrivit Ziarului de Gardă, responsabilitatea pentru deșeurile aduse la Chișinău urmează să fie stabilită de autorități. Agenția de Mediu a anunțat că verificările vizează agentul economic care a importat materialul.
Nicu BELITEI, DIRECTORUL AGENȚIEI DE MEDIU: „Controlul s-a inițiat asupra agentului care a importat, respectiv, el poartă răspundere. Dacă va fi găsit vinovat, el va fi sancționat.”
Ziarul de Gardă precizează că firma implicată nu a oferit un răspuns la întrebările jurnaliștilor până la publicarea investigației. Autoritățile urmează să stabilească proveniența exactă a deșeurilor, impactul asupra mediului și măsurile care se impun. Cazul readuce în atenție problema gestionării deșeurilor industriale și a controlului asupra materialelor cu potențial periculos.

