Este obligatoriu sa porti masca in microbuz, dar nu e obligatoriu ca acestea sa fie dotate cu aer conditionat. Desi iarna trecuta autoritatile au acceptat sa fie scumpite biletele in transportul interurban, cerand in schimb ca proprietarii sa asigure conditii, astazi lumea circula in aceleasi masini murdare in care de caldura li se lipeste masca de fata.

Desi soferii ne-au spus ca accesul in microbuz este interzis fara masti, mai inchid ochii si le permit unora sa incalce regula.

“-Fara masca nu intra in microbuz?

-Nu intra, noi avem masti si le dam daca nu au.

-De ce pasagerii nu poarta masti?

-Puneti-va toti masti, cine nu-i cu masti?”

Acest sofer insa ne-a spus ca din cauza ca microbuzele nu au aer conditionat, le este si lor greu sa suporte tot drumul in masti, insa nu au de ales.

“Masina nu are aer conditionat. Are doar trapa, atat. Din pacate, asa este realitatea in tara noastra. Ce o sa fie mai departe nu pot sa va spun. Vin caldurile mai mari, va trebui ceva de facut sau de oprit, sau de cerut de la parcul de autobuze sa ne dea niste masini mai corespunzatoare.”

Iar aceasta femeie sustine ca din cauza zapuselii din transport este insuportabil sa poarte masca tot drumul si chiar daca ii este frica de boala, prefera sa o scoata.

“Caldura este mare, iar de la masca asta ma ustura si fata. Mii frica, dar gura lumii infricoseaza si mai tare.”

Alti pasageri insa indura caldura si se conformeaza regulilor.

“ -Va impune sa purtati masca?

-Ca sa nu musc pe cineva. Rabdarea e rabdare, chiar daca e cald, masca purtam.”

“Nu sunt probleme, daca nu o sa ne protejam pe noi, nu ne protejeaza nimeni.”

Transportul interurban a fost reluat pe data de 10 mai.