Desi autoritatile ne indeamna sa respectam regulile de igiena pentru a preveni imbolnavirile, solutiile dezinfectante lipsesc in multe farmacii. Limitate sunt si stocurile de masti, care nu mai sunt importate deja de o luna, ne-a spus directorul unui depozit farmaceutic. Reprezentantii de la Agentia Medicamentului si cei de la Agentia Nationala pentru Sanatate Publica si-au pasat responsabilitatea si nu au venit cu solutii la acest capitol.
“- Mi-au spus ca nu sunt masti deja de mult timp. Sotul meu s-a imbolnavit de gripa si voiam sa iau ca sa nu ne infecteze.”
Cei care vor sa cumpere masti trebuie sa achite un pret de trei ori mai mare, comparativ cu acum cateva saptamani.
“O masca costa 5 lei si 75 de bani. A venit acum o persoana si a cerut 100 de masti. Nu mai sunt dezinfectanti.”
Unul dintre cele mai mari depozite farmaceutice din tara mai are 150 de mii de masti. Astazi, 50 de mii de unitati vor ajunge la politia de frontiera si alte 20 de mii la spitalul de urgenta, ne-a spus directorul comercial al depozitului.
Andrian VATICAN, DIRECTORUL COMERCIAL AL DEPOZITULUI FARMACEUTIC: “Avem un stoc limitat. Posibil de maine sa nu mai avem nicio masca. Furnizorii pe care ii avem deja de o luna ne refuza. Asta fiindca au solicitari pe pietele lor. Este vorba despre Italia, Olanda si China.”
Si daca totusi am importa mastile, pretul pentru o unitate ar putea ajunge pana la 15 lei.
Andrian VATICAN, DIRECTORUL COMERCIAL AL DEPOZITULUI FARMACEUTIC: “La moment avem o oferta, care este de 12 lei pentru import. Masca pana la final poate sa ajunga pana la 15 lei pentru o unitate. ”
Responsabilii de la ministerul Sanatatii ne-au spus ca importul mastilor medicinale nu este de competenta lor si ne-au redirectionat spre Agentia Medicamentului, care, la randul sau, a pasat responsabilitatea spre...
SERVICIUL DE PRESA AL AGENTIEI MEDICAMENTULUI SI A DISPOZITIVELOR MEDICALE: “Va adresati la Agentia Nationala pentru Sanatate Publica. Acolo este inspectoratul farmaceutic si de acolo aflati informatiile la capitolul masti.”
Insa reprezentantii Agentiei Nationale pentru Sanatate Publica ne-au spus sa ne adresam la...
SERVICIUL DE PRESA AL AGENTIEI NATIONALE PENTRU SANATATE PUBLICA: “La Agentia Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale. Ei se ocupa cu suplinirea stocurilor. Noi nu avem asa competente.”
SERVICIUL DE PRESA AL AGENTIEI MEDICAMENTULUI SI A DISPOZITIVELOR MEDICALE: “Noi nu lucram cu agentii economici. Importatorii se ocupa de import. Ele sunt mai costisitoare, dar sunt in farmacii masti.”

