Desi companiile aeriene de la noi au voie sa reia in cinci zile zborurile regulate, avioanele nu vor decola de pe aeroport incepand cu 15 iunie. Air Moldova si Flyone vor transporta pasageri abia din iulie, iar WizzAir inca nu ne-a putut spune o data exacta. Intre timp, Autoritatea Aeronautica Civila anunta ca intrarea in incinta Aeroportului se va face fara insotitori.
AirMoldova nu are stabilita o data clara cand va imbarca pasagerii pentru zboruri in strainatate. FlyOne insa sustine ca aeronavele sale vor decola de pe 1 iulie.
Valeria DUMITRIU, PR MANAGER FLYONE: "Vom tine cont de gradul de incarcare, iar dupa posibilitate, pasagerii vor fi asezati la distanta de un metru fata de altul. De asemenea, toate aeronavele FlyOne sunt echipate cu filtre de aer HEPA care elimina pana la 99,97% dintre virusi si bacterii, iar echipajele sunt dotate cu manusi, masti si dezinfectant. De asemenea, pentru a minimiza contactul fizic, a fost exclus pentru o perioada nedeterminata serviciul catering si al revistei.”
De la 1 iulie, va opera curse regulate si compania HiSky, un alt operator din Moldova. Dar inca nu se stie clar in ce conditii.
Svetlana MAFTEI, COMUNICATOR HISKY: “Aceste reguli vor fi mult mai clare dupa data de 15 iunie, data de la care majoritatea aeroporturilor isi vor relua activitatea in regim normal.”
Wizz Air spune ca nu a primit o informatie oficiala de la autoritatea aeronautica de la noi din tara, respectiv nu promite ca de saptamana viitoare va reveni la vechiul regim de munca. Intre timp, responsabilii din aviatie de la noi, au lansat o campanie de informare in ceea ce tine de noile reguli de transport aerian.
Irina BODOLICA, OFITER DE PRESA AUTORITATEA AERONAUTICA CIVILA: "Pasagerii ar trebui sa tina cont de faptul ca nu vor putea intra in incinta aeroportului fiind insotiti, vor trebui sa ajunga din timp si sa isi rezerveze timp suficient pentru a efectua controalele si noile proceduri.”
Totodata, se recomanda ca pasagerii sa isi faca check-in-ul online, desi cel de la aeroport ramane in continuare valabil, iar in timpul zborului sa limiteze pe cat e posibil miscarea prin aeronava.

