Desi slujbele de Paste vor avea loc, enoriasii nu vor avea acees in biserici. Precizarea a fost facuta de secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibas. Preoti din diferite localitati s-au intrebat cum vor sfinti bucatele oamenilor, asa ca au tabarat cu idei care mai de care. Unii au anuntat ca vor merge in noaptea Invierii din casa in casa.
Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Recomandarea autoritatilor este ca aceste slujbe de Pasti concetatenilor le recomandam sa fie acasa, sa priveasca slujbele la televizor.”
In satul Ratus din raionul Criuleni, oamenii vor putea asculta liturghia de acasa. Preotul din localitate a anuntat deja ca va instala boxe in tot satul pentru ca vocea sa-i fie auzita. Totodata, Ion Marian a gasit o solutie si pentru sfintirea bucatelor.
Ion MARIAN, PREOTUL SATULUI RATUS: “In noaptea de Inviere am recomandat si chiar am lansat o rugaminte ca sa stea toata lumea acasa, ca sa asculte la poarta sau la usa casei lor liturghia de Paste cu tot ce doresc ei ca sa sfinteasca.
Imediat dupa liturghie in jurul orei 2 voi porni pe strazile satului, vom lua doi voluntari din parohia noastra toti echipati cu manusi. Vom stropi tot ce este la poarta, fara ca sa intram in ograda.”
Si in satul Sarata Galbena din raionul Hancesti, merindele vor fi sfintite la poarta fiecarui locuitor din sat. Anuntul a fost facut public pe pagina de facebook a localitatii, unde este indicata ora cand va ajunge preotul pe fiecare strada. Focul Haric va ajunge la Chisinau sambata seara doar la parohiile din tara, dar enoriasii nu vor putea sa aduca lumina sfanta si in casele lor.
Ion MARIAN, PREOTUL SATULUI RATUS: “Inaltpreasfintitul Vladimir a recomandat ca sa vina doar reprezentatii clerului si sa imparta la fiecare parohie focul haric, doar lor, la biserica.”
Mitropolitul Vladimir a anuntat ca Sfintirea darurilor de Pasti se va face in fiecare eparhie, dar nu a mentionat cum anume.

