Un nou-nascut a fost gasit mort in aceasta dimineata, in veceul unei intreprinderi din sectorul Ciocana al capitalei. Medicul legist, chemat la fata locului, sustine ca mama bebelusului ar fi suferit un avort spontan. Oamenii legii inca nu au identificat-o, iar angajatii intreprinderii au refuzat sa ne ofere mai multe detalii despre acest caz.
Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV:“Nou-nascutul a fost gasit azi dimineata in veceul acestei fabrici din sectorul Ciocana. Noi avem acces doar in holul intreprinderii, iar angajatii de aici au refuzat sa ne ofere detalii, invocand ca directorul fabricii nu este la locul de munca. Potrivit politiei, mama micutului nu a fost identificata deocamdata.”
Potrivit politiei, descoperirea macabra a fost facuta in jurul orei 9. Administratia intreprinderii, pe teritoriul careia a fost depistat fatul, ne-a spus ca incidentul s-a intamplat in veceul unei companii private care inchiriaza un spatiu acolo si a refuzat sa ne ofere alte detalii.
“- Nu dam detalii.
-De ce?
-Poate sa va dea conducerea, insa conducerea nu este pe loc.
-Dar cand o sa vina?
-Nu pot sa va spun.
-Dar unde s-a intamplat? Este o angajata de a voastra?
-Ce am putut sa va spun. V-am spus.”
Alti angajati ai intreprinderii ne-au spus ca nu stiu nimic despre acest caz.
“-Nu stiti nimic?
-Nu.
-A fost politie pe aici? Cine a depistat?
-Nu sunt la curent cu nimic.”
“Au fost doua masini aici, doua in drum. Dar ce s-a intamplat, nu stiu.”
Oamenii legii sustin ca la fata locului a fost depistata placenta in interiorul careia se afla un fat de aproximativ 20 de saptamani. Medicul legist a declarat ca mama ar fi suferit un avort spontan. Femeia care si-a lasat fatul in veceul fabricii nu a fost identificata deocamdata, iar politistii urmeaza sa audieze toate angajatele intreprinderii. Oamenii legii spun ca vor examina si imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe teritoriul institutiei. Deocamdata nu este clar ce risca femeia.

