Pruncul care a fost gasit aseara intr-un bloc locativ din capitala a fost internat in Spitalul Clinic Municipal nr.1. Medicii spun ca starea lui este satisfacatoare.
Medicii spun ca bebelusul internat este un baietel si la momentul dat starea lui de sanatate este satisfacatoare si se afla sub supravegherea medicilor.
„Pe data de 23 ianuarie, in jurul orelor 20:00, in cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1 a fost internat un bebelus de sex masculin, cu masa 3180 grame, care a fost gasit intru-un bloc din sectorul Buiucani.
Acesta a fost adus de catre serviciul AMU Buiucani, insotit de catre fortele de ordine.
Nou-nascutul la internare era in stare satisfacatoare, la moment este stabil, alimentat artificial si se afla sub supravegherea personalului medical.
In urma examinarilor se presupune ca copilul nu are nici o luna de la nastere, ceea ce coincide si cu cele indicate pe biletul lasat langa copil”, se arata intr-un comunicat al spitalului.
Pruncul a fost abandonat in voia sortii intr-un bloc locativ din sectorul Buiucani al capitalei. Politia a fost alertata ieri, in jurul orei 19:00, de catre locatari.
Potrivit politiei, bebelusul se afla intr-un carucior si la el a fost gasita doar o hartie pe care era notata data nasterii acestuia.


