Politia vine cu noi detalii, dupa ce la data de 4 noiembrie, doi tineri de 25 si 26 de ani au fost gasiti fara suflare intr-o padure din satul Hiliuti, raionul Falesti. 

Cei doi tineri erau originari din Balti. In urma examinarii initiale s-a constatat ca victimele aveau semne vizibile de moarte violenta, acestia fiind batuti.

Iurie PODARILOV, SEF INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI: „A fost un omor comis de persoane cu adecedente penale. Victimele, de asemenea, sunt persoane care au fost anterior in vizorul politiei, unul dintre acestia recent a fost eliberat din detentie”

Igor ZGLAVUTA, SEF ADJUNCT INSPECTORATUL DE INVESTIGATII: „Persoanele au avut un conflict. Victimele au fost anterior judecate, baza lor financiara era jocurile in carti. Ei jucau in carti, dar in timpul jocului ei trisau. In lumea criminala asa ceva nu se practica. Patru persoane au fost retinute, doi sunt din Singerei, doi sunt localnici, unul dintre ei era sportiv. Au fost batuti in cap cu o ranga de metal. Ei au fost ademeniti sub pretextul ca sa joace in carti, victimele au castigat o suma impunatoare de bani de la criminali, iar pentru ca criminalii sa-si ia revansa, au fixat o intalnire, i-au imobilizat, dusi in padure si batuti.”