Cu o viteza de 128 km/h, masina a iesit de pe carosabil si a intat intr-un copac de pe marginea drumului, dupa ce soferul a adormit si a pierdut controlul volanului. Impactul cu arborele arborele s-a produs in partea din spate a automobilului, scrie ZdG.md.

Se intampla la aproximativ ora doua in noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992 si la o distanta de circa 49 de km de Bucuresti. Pe bancheta din spate se aflau Ion si Doina Aldea-Teodorovici. Artistul a decedat pe loc, fiind strivit de fiare. Interpreta a murit în drum spre Spitalul de Ugenta din Bucuresti, dupa ce medicul de garda din Urziceni a decis ca nu exista alta solutie decât transferul pacientei în alta institutie medicala.

Detaliile despre ultimele clipe în viata ale celor „doua inimi gemene” se regasesc într-o scrisoare din 2004 formulata de fostul ministru român al Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, drept raspuns la solicitarea unui ex-deputat în Parlamentul României, Marius Iriza, de a ancheta versiunea crimei premeditate în cazul mortii cuplului de artisti Ion si Doina Aldea-Teodorovici.

Potrivit documentului, vinovat de accident se face soferul, acesta însa nu a fost privat de libertate. Instanta de judecata l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei pe un termen de cinci.

În septembrie 2006, deputatul Marius Iriza adresa ministrului român al Administratiei si Internelor o interprelare în care solicita sa faca lumina în cazul mortii sotilor Aldea-Teodorovici si sa acheteze ipoteza unei crime premeditate.

Deputatul puncta în adresarea sa ca artistii Ion si Doina Aldea-Teodorovici, „prin activitatea lor culturala si politica, au militat pentru re-unirea Basarabiei cu România” si pentru revenirea la limba româna si grafia latina, ca sotii Aldea-Teodorovici „sunt primii care în anii 90 au cântat despre limba româna si Mihai Eminescu” si ca „daca elevii basarabeni învata în limba româna, iar alfabetul latin a fost introdus în scolile din Basarabia, aceste succese se datoreaza, în mare parte, si sotilor Teodorovici”.

[...]

Ora doua. 29 de km distanta de Bucuresti

Potrivit raspunsului oficial al ministrului  român, accidentul a avut loc la aproximativ ora 2.00 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, pe drumul national Bucuresti-Urziceni, în raza comunei Cosereni, judetul Ialomita, la o distanta de 49 km de Bucuresti.

În automobilul de model Opel Omega, cu numarul de înmatriculare 0905 MVB, înregistrat în R. Moldova, care apartinea S.C. „EVANI” SRL din Chisinau se aflau patru persoane: soferul Vasilii Koudalb, originar din s. Bagrinesti, r. Floresti, pasagerii Alexandre Chakounov, Ion si Doina Aldea-Teodorovici. Sotii Aldea-Teodorovici au decedat, aflându-se pe bancheta din spate, iar soferul si pasagerul s-au ales cu traume.


CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD