Activistul civic din regiunea transnistreană, Victor Pleșcanov, care a fost condamnat de către o așa-zisă judecătorie din Tiraspol, la 3 ani de închisoare pentru că a criticat războiul din Ucraina, a fost eliberat din închisoare, ieri, 16 mai. Bărbatul a fost învinuit de incitare la extremism. Condamnarea a venit după ce activistul a arborat la balconul său drapelul Ucrainei și a făcut postări pe rețelele de socializare în care a condamnat invazia rusă.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, cazul dat, de detenție ilegală, a fost menținut în vizorul permanent al vicepremierului pentru reintegrare și al Biroului politici de reintegrare, cu întreprinderea tuturor eforturilor posibile în comun cu partenerii externi și cu sensibilizarea constantă a participanților în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și a reprezentantului politic de la Tiraspol.
„Vreau să vă asigur că detenția nu mi-a schimbat valorile, principiile și convingerile”, a declarat Victor Pleșcanov pentru „Zona de Securitate”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


