Doi cetateni moldoveni condamnati la inchisoare in Rusia au fost inrolati anul trecut de gruparea de mercenari Wagner si trimisi la razboi in Ucraina, scrie Rise.md

Unul avea inca rude in tara atacata de rusi, celalalt a ajuns acolo in copilarie, la un orfelinat, dupa ce a disparut de acasa impreuna cu tatal lui ucrainean.

Cand a inceput recrutarea, Ion* urma sa fie eliberat intr-un an, iar Vlad, in doi.

Numele lor sunt scrise acum pe niste cruci din lemn intr-un cimitir cu sute de morminte, amenajat de Wagner la marginea satului Bakinskaya din regiunea Krasnodar, Rusia.

Fondatorul armatei private, Evgheni Prigojin, care a marsaluit recent cu trupele sale spre Moscova intr-o tentativa de lovitura de stat, a confirmat ca cimitirul apartine companiei sale.

Rise.md i-a identificat pe cei doi moldoveni cu ajutorul Reuters, dupa ce agentia a documentat mai multi detinuti din Rusia inmormantati la Bakinskaya. Totodata, jurnalistii de investigatii au confirmat informatiile cu documentele si raspunsurile primite de rude chiar de la organizatia Wagner. Rudele sunt convinse ca cei doi n-au ajuns la razboi de bunavoie.

Datele de pe cruci arata ca barbatii ar fi murit in perioada august-octombrie 2022, la apogeul bataliei pentru Bahmut.

621 de cetateni ai Republicii Moldova se afla in prezent in Rusia dupa gratii.

CITESTE MAI DEPARTE PE RISE.MD