Copiii vor fi inscrisi la gradinita doar online din toamna. Se va intampla in Chisinau, unde inregistrarea va avea loc pe o platforma prezentata astazi. De 1 septembrie, se vor putea depune dosarele, iar autoritatile spera ca astfel se va reduce timpul de asteptare, care de cele mai multe ori, este urias.

Denis CHIOSA: “Se acceseaza www.insriere-gradinite.md Imediat parintele este inatampinat de un interfata care este necesar de introdus niste date, IDNP parintelui, IDP copilului, anul nasterii, limba care va fi vorbita, gradinita.”

 Dupa completarea formularului de inregistrare, parintii vor trebui sa ataseze o serie de acte. Dupa ce datele vor fi procesate, acestia vor primi o notificare despre gradinita disponibila. In cazul in care toate locurile dintr-o anumita institutie vor fi ocupate, parintele va putea alege alta din apropiere. In luna august, copiii nu vor mai putea fi inscrisi la gradinite.

Viorica NEGREI, SEF-ADJ. DIRECTIA EDUCATIE: “Perioada de 1 august 1 septembrie va fi perioada in care registrele care sunt acum pentru inscriere vor fi trecute in varianta electronica. Din momentul in care se va pune sistemul, insrierea va fi doar in sistem electronic incat sa nu fie rand paralel.” 

 Pe platforma se vor putea inscrie si parintii care stau cu chirie, insa acestia trebuie sa aiba un contract de chirie sau un act care demonstreaza ca unul dintre parinti munceste in capitala. Prioritate vor avea familiile cu trei si mai multi copii, tutorii si militarii. Platforma ar fi fost creata ca parintii sa nu stea cu lunile in rand.

Alexandru FLEAS, SEF-ADJ. DIRECTIA EDUCATIE: “Necesitatea acestui proiect va permite ca sa asiguram o trasparenta maxima a acestui proces.”

 Totusi, unii parinti spun ca problema nu ar consta doar in randurile enorme, ci si in lipsa locurilor pentru copii la gradinite. Ludmila Gomoja in varsta de 28 de ani afirma ca fetita sa a fost inscrisa foarte repede la gradinita, doar ca nu la cea la care si-a dorit. 

Ludmila GOMOJA: “- Gradinita era mult mai departe de casa? - Da, departe. Ne duceam cu rutiera, o jumatate de ora, dimineata rutiere incarcate si complicat cu un copil in brate si cu unul de mana.”

 Dupa trei luni, femeia si-a luat copilul de la gradinita, iar acum fetita de patru ani sta acasa, deoarece institutia este prea departe. La cea din apropiere locuri nu sunt.

Ludmila GOMOJA: “La ce gradinite m-am adresat, toate au spus ca nu au locuri.”

 In proiect au fost incluse toate cele 130 de gradinite din oras, nu si cele din suburbii. Autoritatile vor scoate din buget aproape 200 de mii de lei pentru implementarea proiectului, iar jumatate din suma a fost deja cheltuita. Cei de la Directia educatie spun ca platforma ar putea fi implementata si pentru inscrierea copiilor in clasa intai.