Directoarea ansamblului de dansuri populare „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a fost concediată, în urma anchetei de serviciu, făcute de Ministerul Culturii. Se întâmplă după ce, luna trecută, câțiva dansatori din Joc au evoluat la un eveniment în Rusia, la care a participat și fugarul Ilan Șor și lideri ai partidelor afiliate acestuia. Strâmbeanu condamnă decizia.
Ministerul Culturii a prezentat astăzi într-un comunicat, rezultatele anchetei de serviciu, în cazul directorului ansamblului JOC, Aliona Strâmbeanu. Astfel, potrivit acestora dansatorii JOC au folosit costumele ansamblului de stat, în afara orelor de muncă, iar directoarei i s-au adus mai multe învinuiri de abateri de la cadrul legal. Aliona Strâmbeanu, aflată la conducerea baletului de 7 ani, condamnă decizia.
Aliona STRÂMBEANU, FOSTĂ DIRECTOARE A ANSAMBLULUI “JOC”: „Se găsesc anumite învinuiri cum ar fi pierderea încrederii și mi se pare absolut absurd ceea ce face dl. Prodan. Mă gândesc foarte mult la soarta ansamblului JOC, la ceea ce va urma, fiindcă 7 ani de investiții în acest ansamblu și rezultatele finale, care spun că JOC-ul are un mare succes și astăzi, îmi pare absurd să spui că nu este meritul managerului.”
Aliona Strâmbeanu spune că nu va contesta decizia și că, după cele întâmplate, își va lua o pauză. La începutul lunii iunie, pe internet au fost publicate imagini video în care câțiva dansatori din JOC sunt surprinși la un eveniment organizat la Sankt Petersburg, unde a participat și fugarul Ilan Șor, condamnat în dosarul furtul miliardului.
Ulterior, directoarea ansamblului a declarat pentru PRO TV că dansatorii, aflați în acel moment în concediu, nu au știut unde merg și că li s-ar fi întins o capcană. Prin urmare, Ministerul Culturii a deschis o anchetă de serviciu, iar pe durata acesteia, Aliona Strâmbeanu a fost suspendată din funcție.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

