Directorul CNA anunta ca nu va da curs invitatiei de a participa in plenul Parlamentului pentru a prezenta raportul de activitate. Ruslan Flocea sustine ca acesta este un exercitiu formal si ca deja a fost luata decizia de a fi demis din functie.

"Nu voi da curs invitatiei de a participa in plenul Parlamentului la un exercitiu formal, din moment ce decizia de a ma demite a fost deja luata. Cel putin asta reiese din declaratiile publice ale unor reprezentanti ai PAS care au afirmat, cu fiecare ocazie, ca directorul CNA va fi demis dupa asa-zisa evaluare.
 
Timp de doua luni, am participat cu echipa la audierile din comisia parlamentara, am prezentat absolut toata informatia solicitata, in termenii indicati, cu raspunsuri concrete la intrebarile formulate de deputati. Am oferit explicatii, acolo unde au fost necesare unele precizari. Cu regret, Raportul, publicat astazi pe site-ul parlamentului, este expresia unei distorsionari intentionate a realitatii, o manipulare crasa a cifrelor si o lipsa totala de intelegere a proceselor.
 
De la bun inceput, am observat superficialitatea abordarilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoasterii elementare a cadrului juridic si a competentelor CNA, precum si populismul, manifestat pe toata perioada audierilor. De aceea ii voi scuti pe cei, care se acopera astazi cu mandatul de incredere dat de cetateni, de rusinea ce le revine pentru un exercitiu de fatada, cu final prestabilit", pecizeaza directorul CNA, Ruslan Flocea.