Inspectoratul de Supraveghere Tehnică urmează să verifice documentația de proiect a blocurilor care urmează a fi construite în apropiere de casa de pe strada Drumul Viilor, avariată în 2008 în urma unor alunecări de teren. Cel puțin asta spune șeful adjunct al direcției arhitectură și urbanism a primăriei capitalei. Se întâmplă după ce locatarii acelui bloc, speriați că acesta ar putea să se prăbușească din cauza unor noi construcții, au protestat și au cerut să fie verificată legalitatea actelor.
Discuții aprinse au fost astăzi la primărie. Locatarii de pe strada Drumul Viilor 40 au venit să ceară responsabililor să oprească lucrările de construcție a altor două blocuri în zonă. Oamenii sunt îngrijorați că situația de acum 16 ani, când blocul în care locuiesc a fost avariat din cauza unor alunecări de teren, s-ar putea repeta, pentru că în zonă urmează să fie înălțate alte construcții.
Margareta AMOAȘII, LOCATAR: „Din păcate, nu am fost auziți. Noi nopțile nu mai dormim, de trei săptămâni pentru că noi nu putem ști ce va fi mâine. În 2008, când s-a construit și ni s-a spus că totul este conform legii, confomr tuturor datelor geodezice, e tot bine. Dar s-a întâmplat. Noi de atunci nu putem fi siguri.”
Responsabilii din cadrul primăriei spun însă că nu pot opri acum lucrările.
Igor VRABIE, DIRECTOR ADJUNCT, DIRECȚIA GENERALĂ ARHITECTURĂ, URBANISM ȘI RELAȚII FUNCIARE: „Noi am sesizat inspectoratul pentru supraveghere tehnică pentru a verifica toată documentația de proiect, inclusiv și procesul tehnologic de la fața locului. În cazul în care vor fi constatate anumite neconformități, probabil vom sista autorizația de construcții. Acum noi nu avem niciun temei de sistare a autorizației de construcție.”
Totodată, Igor Vrabie spune că zona unde se află blocul avariat în 2008 nu ar fi una cu risc de alunecări.
Igor VRABIE, DIRECTOR ADJUNCT, DIRECȚIA GENERALĂ ARHITECTURĂ, URBANISM ȘI RELAȚII FUNCIARE: „Probabil, în 2008 a fost o eroare de construcție.”
Blocul de pe strada Dumul Viilor 40 a fost avariat în 2008, după ce pământul s-a surpat, iar pilonii, care trebuiau să asigure siguranța construcțiilor din zonă, au căzut 絜 urma alunecării de teren.
Acum, în imediata apropiere de blocul avariat, unde majoritatea locatarilor sunt persoane cu nevoi speciale sau pensionari, încep pregătirile pentru ridicarea altor două blocuri. Oamenii insistă însă că zona nu este potrivită pentru construcția acestora. Asta pentru că cercetări geologice, care să vorbească despre siguranța construcției unor noi blocuri în zonă, au fost efectuate 7 ani în urmă. Responsabilii companiei de construcții spun că au toate actele în regulă și dau asigurări că vor fi efectuate lucrări de consolidare a solului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

