La jumatate de an de cand au fost retinuti doar unul dintre cei 28 de inspectori de patrulare filmati cum iau mita s-a ales cu o sentinta de condamnare. Acesta nu va sta dupa gratii si va plati o amenda de 55 de mii de lei. Dosarele in cazul altor 17 politisti au fost expediate in instanta, iar alte cateva urmeaza sa ajunga pe masa judecatorilor in curand, spun procurorii.


Asa s-a incheiat o sedinta de lucru de la MAI la sfarsitul lunii octombrie din 2016. Rand pe rand, 28 de politisti de patrulare au fost strigati pe nume, scosi din rand si escortati la Centrul National Anticoruptie fiind acuzati ca ar fi luat de la soferi mita in valoare de la 100 de lei pana la o mie de dolari. Inainte de asta, cu ajutorul unor camere ascunse, procurorii i-au filmat pe inspectori cum iau mita de la soferi.

Dupa retinere, doar in cazul a 22 de politisti, procurorii au inaintat invinuirea. Initial, o parte dintre cei retinuti au fost plasati in arest in izolator, o parte la domiciliu, iar cei care au luat mita ce nu depaseste suma de o mie de lei, au fost sau inca sunt cercetati penal aflandu-se sub control judiciar. 

Dupa jumatate de an de investigatii, doar in cazul unui politist, instanta s-a expus. Acesta a fost amendat cu 55 de mii de lei si a fost privat de dreptul de a ocupa anumite functii pe o durata de 3 ani. Dosarele a 17 dintre ei se afla pe rol la judecatoria Buiucani, iar altele doua urmeaza sa fie expediate in instanta.

Ceilalti politisit sunt cercetati in continuare in stare de libertate, asa cum valoarea mitei pe care acestia au luat-o nu este prea mare. Pedeapsa prevazuta pentru infractiunea comisa de angajatii INP este de pana la 10 ani de inchisoare, insa nu se stie daca cineva dintre ei va ajunge totusi dupa gratii.