Un sef de la Ministerul de Interne, al carui nume nu este cunoscut, ar fi luat acum doi ani 250 de mii de euro mita de la un traficant de droguri. Asta reiese dintr-o nota informativa adresata de Serviciul Antidrog al Rusiei unui ofiter de politie de la noi si publicat astazi de Rise Moldova. Actualul ministru spune ca va investiga cine este persoana care ar fi luat mita si, in general, daca aceasta exista. In investigatia Rise apare si numele unui procuror de la Chisinau care ar fi eliberat din arest, contra plata, mai multi interlopi.
Scrisoarea contine doar numele traficantului care ar fi luat mita, nu si numele sefului din MAI care a luat banii.
SCRISOARE SECRETA SERV. DE SECURITATE A RUSIEI CATRE SEFUL DIRECTIEI ANTIDROG
”Conducatorul gruparii criminale, specializate în traficul de droguri din UE si Federatia Rusa, Pruteanu Oleg Gheorghevici, alias Borman, în prezent, folosind activitati coruptionale, a achitat 250.000 de dolari unuia dintre sefii de la MAI pentru obtinerea de informatii operative despre el”.
Se spune in documentul citat de Rise Moldova.
Scrisoarea a fost scrisa in 2013 si este adresata lui Vladimir Ceban, fostul sef al directiei antidrog. Ministrul de interne Oleg Balan sustine ca deocamdata nu stie daca Ceban a raportat conducerii aceasta informatie.
In prezent, potrivit Rise Moldova, Borman locuieste in Spania si coordoneaza o retea ce transporta droguri din nordul Africii si vestul Europei catre Federatia Rusa.
Iurie SANDUTA, REPORTER RISE MOLDOVA
“Am urmarit traseul european al drogurilor pana in Rusia si au stabilit ca gruparea Patron asigura contra-cost transportul narcoticelor lui Borman, dar si securitatea traficantilor.”
Dupa publicarea investigatiei, avocatul lui Borman a declarat pentru Pro Tv ca actul prezentat de jurnalistii de la Rise ar fi falsificat partial, iar clientul sau nu are nici o legatura cu drogurile.
Transportarea drogurilor lui Borman prin Moldova ar fi asigurata de Cliford, un membru al gruparii criminale Patron. Cliford a fost arestat in 2014 pentru trafic de arme.
Doar ca, potrivit Rise, in mai putin de o luna Cliford ar fi fost eliberat de procurorul Pavel Vinitchi de la Procuratura Chisinau, intrucat avea un presupus angajament secret de colaborare cu autoritatile, semnat de interlop. Intr-un alt document, Pavel Vinitchi este acuzat ca ar fi cerut 20 de mii de euro pentru eliberarea lui Cliford si alte zeci de mii pentru a elibera si alti membri ai gruparii criminale. Solicitat de Pro TV, Pavel Vinitchi a spus ca acuzatiile sunt false si ca documentul care este anonim ar fi fost scris de catre interlopii pe care i-a bagat anterior la inchisoare, iar Cliford are in continuare statut de invinuit. Rise a publicat si o interceptare telefonica in care Cliford cere bani, dupa eliberarea sa, de la un alt interlop.
Potrivit investigatiei, in prezent, Ghenadie Vechiu alias Cliford se ascunde in regiunea transnistreana.
CORPORATIA INTERLOPA PATRON-BORMAN
RISE Moldova a urmarit traseul drogurilor pe ruta Vest-Est si a radiografiat retelele interlope implicate în acest fenomen. Astfel, au iesit la iveala legaturile dintre gruparea condusa de „hotul în lege” Nicu Patron cu reteaua lui Borman.
CITESTE ARTICOLUL INTEGRAL PE RISE MOLDOVA



