În această dimineață, doi cameramani ai unui post de televiziune din Căușeni au reținuți de autoritățile separatiste transnistrene. La scurt timp, aceștia au apoi eliberați, după ce responsabilii de la Promo-LEX au intervenit.
„Astăzi, echipa Studio L Căușeni, compusă din tehnicianul Octavian Lupăcescu și cameramanul Ion Moroz, avea planificată realizarea unei emisiuni în satul Fîrlădeni. Urmând indicațiile navigatorului, aceștia au ales ruta prin localitatea Gîsca, fără a anticipa pericolele care îi așteptau. În jurul orei 10:20, la trecerea prin postul de control din Gîsca, automobilul lor, plin cu echipament tehnic de specialitate, a fost oprit de indivizi care s-au prezentat ca reprezentanți ai KGB-ului local neconstituțional. Fără a li se oferi explicații clare, le-au fost verificate documentele, după care li s-a comunicat că vor fi escortați la Bender pentru a li se aplica o amendă de 200 de ruble. Un ofițer rus s-a urcat în mașina lor, preluând practic controlul asupra deplasării lor. Ultimul contact cu echipa a avut loc la ora 11:15, când au reușit să comunice cu redacția. De atunci, telefoanele lor sunt închise, iar orice încercare de a-i contacta a fost zadarnică”, explică Promo-LEX.
Astfel, membrii organizației susțin că acest incident reprezintă nu doar o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale cetățenilor Republicii Moldova, dar și un atac direct asupra libertății presei și a dreptului la informare.
„Reținerea și transportarea lor fără un temei legal constituie o violare gravă a legislației naționale și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte”.
După eliberarea celor doi cameramani, cu o reacție au venit și cei de la Biroul Politici de Reintegrare.
„În rezultatelor măsurilor prompt întreprinse s-a reușit eliberarea tehnicianului Octavian Lupăcescu și a cameramanului Ion Moroz. Cu regret, Tiraspolul continuă practicile abuzive de persecutare neîntemeiată și ilegală a jurnaliștilor și a formatorilor de opinie publică, aflați în exercițiul de informare a societății despre realitățile de pe teren.Problema restricționării și persecutării activităților jurnalistice în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale va figura pe agenda discuțiilor de la următoarea întrevedere a reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană”, se rată în comunicatul emis de Birou.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


