Doi minori, de 13 și 15 ani, din Edineț și Orhei, au furat un automobil de 270 de mii de lei și au încercat să fugă. Aceștia au fost găsiți de polițiști, iar unul dintre făptași ar putea sta trei ani la închisoare. 

Potrivit poliției, cei doi ar fi acționat noaptea. Au intrat în garaj, au găsit cheile în interior, iar unul dintre ei a urcat la volan și a pornit mașina.

În timpul deplasării, autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție, însă conducătorul nu a respectat somațiile de a opri și și-a continuat drumul. 

La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un obstacol.

După impact, cei doi minori au părăsit autoturismul și au încercat să fugă, însă polițiștii i-au găsit la scurt timp.

Minorul de 15 ani este cercetat penal și, dacă va fi gpsit vinovat, acesta ar putea sta până la 3 ani la închisoare.

Investigațiile continuă.