Doi minori de 13 si 16 ani au fost retinuti, dupa ce au spart geamurile de la 16 automobile din sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit politiei, totul s-a intamplat in dimineata zilei de 27 iulie, pe strazile Ion Dumeniuc, bulevardul Mircea cel Batran si Nicolae Milescu Spataru din Chisinau.
Doi baieti de 13 si 16 ani au spart geamurile de la 16 automobile, din care furau bani, telefoane si carduri bancare.
Prejudiciul estimat de catre proprietarii masinilor este de 30 000 de lei.
Minorii si-au recunoscut vina, comunicand ca au deteriorat gemurile de la automobile cu scopul de a sustrage bunuri materiale si bani.
Acestia sunt cercetati penal in stare de libertate si risca amenda in marime de pana la 67 500 de lei, munca neremunerata in folosul comunitatii de la 180 la 240 de ore, sau inchisoare de pana la 4 ani.


