Alb, roșu sau rose – vinuri de toate felurile și pentru toate gusturile au curs timp de două zile în pahare la Ziua Vinului. Peste o sută de producători au fost oferit publicului o experiență autentică. De la crame mici, până la vinării mari, fiecare a adus ceva special la sărbătoare.

Ei sunt Mihai și Anton, doi prieteni care acum câțiva ani au început să dezvolte o afacere în industria vinului. Tinerii au visuri mari și depun tot efortul ca ele să devină realitate.

Anton DELEU, VINIFICATOR:  „Am început în 2020 când m-am întors în țară, ne-am așezat la un pahar de vin cu Mihai și dat fiind faptul că familia lui se ocupă de o viață deja în a patra generație cu vinificația am stabilit că ramura aceasta merită atenția noastră.”

Acum vinificatorii se mândresc cu vinurile, care sunt recunoscute în țară și își doresc ca producția lor să ajungă și peste hotare.

Mihai IUZVAC, VINIFICATOR:  „Momentan suntem mici producători, realizăm tot pe loc, în vinoteci și restaurante însă tendința este mare, vrem să trecem Prutul chiar anul acesta.”

Vladimir Cernat a venit și el la Ziua Vinului cu cele mai selecte băuturi. Barbatul spune că a dezvoltat această afacere timp de mai mulți ani, iar acum strânge roadele.

Vladimir CERNAT, VINIFICATOR: „Practic de la inițierea strugurelui și până la finalizarea cu vinul, este cea mai bună calitate. Avem o tehnică inovatoare, iar în Republica Moldodova sunt câteva vinării dotate așa cum suntem noi.”

Micii producători spun își doresc mai multă susținere din partea statului.

Mihai IUZVAC, VINIFICATOR: „În momentul de față eu cred că sectorul este susținut, dar cel mai de apreciat este comunitatea, deci comunitatea micilor producători este una fenomenală.”

Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII:  “Programul Național va fi lansat din 2025 Via Moldovenească cu 300 de mii de lei suport se ridică în jur la 15 mii de euro. La cei 25-30 de mii de euro investiți eu cred că va fi un suport real.”

Potrivit ministrului Agriculturii în anul 2025, Republica Moldova va găzdui Congresul Organizației Internaționale a Viei și Vinului, un eveniment, care va consolida poziția țării noastre pe harta globală a producătorilor de vin de calitate.