Doi reprezentanți ai Blocului Politic Victorie din Bălți au fost reținuți pentru 72 de ore de CNA și procurori în cadrul unor cauze penale de finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani.

Potrivit CNA, aceștia ar fi oferit bani alegătorilor în vederea exercitării de către aceștia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale.

Citeste si : Perchezițiile în dosare de corupere electorală continuă. CNA a descins la Ștefan Vodă, Anenii Noi, Rezina, Orhei și Chișinău. 12 persoane afiliate fugarului Șor - bănuite

Conform legislației în vigoare, persoanele care își vând votul se pot alege cu amenzi de până la 37 500 de lei. Cei care oferă bani pentru a influența rezultatele alegerilor pe lângă amendă ar putea ajunge si după gratii. Infracțiunea de finanțare ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu amendă de peste 67 mii de lei și închisoare de până la 6 ani. Cei care denunță schema și cooperează cu ancheta pot scăpa de pedeapsă.

Citeste si : Valoarea amenzilor aplicate de CNA pentru coruperea electorală a ajuns la 3 500 000 de lei

Luni, procurorul general Ion Munteanu a anunțat într-o conferință de presă că peste 800 de percheziții au fost efectuate în dosarul de corupere a alegătorilor, iar 28 de persoane au fost reținute. Munteanu a declarat că schema pusă la cale de fugarul Ilan Șor a fost elaborată de serviciile speciale ale Federației Ruse. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, pe parcursul lunii octombrie și septembrie, 39 milioane de dolari au ajuns din Rusia în conturile a 138 de mii de moldoveni.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508