O tanara familie din orasul Falesti demonstreaza ca dorinta de a fi fericit invinge orice greutate sau prejudecata. Ambii soti sunt tintuiti in scaunul cu rotile, insa, in ciuda diagnosticului dur, tinerii au doi copii perfect sanatosi. De dragul lor, tinerii merg prin viata mana de mana, infrunta toate problemele, reusesc sa castige un ban si spun ca sunt niste invingatori ai propriului destin.

Marin Andronache are 26 de ani si sufera de o dizabilitate locomotorie severa. Toata viata a trait-o la orfelinat, insa mereu si-a dorit o familie.

Si-a gasit fericirea alaturi de Maria, o tanara care sufera de paralizie cerebrala si este tintuita si ea in scaun cu rotile. Dragostea lor le-a adus doi copii perfect sanatosi.

Maria ANDRONACHE:  “Multi ne intrebau daca nu vor fi copiii ca si noi sau atunci cand ma intalnesc cu cineva in strada, ma intreaba dar cum e copilul, e sanatos, merge?”

Marin ANDRONACHE:  “Copiii nostri sunt perfect sanatosi, merg pe picioarele lor, vorbesc. Ne bucuram mult de acest lucru.”

Copiii le sunt lumina ochilor. Baietelul, Damian, are un an, iar Evelina are 3 ani. Fetita merge la gradinita si este dusa si adusa de tatal sau.

Marin ANDRONACHE:  “Nu are rabdare sa vin sa o iau. Vine si ma cuprinde, da, taticu?”

Desi soarta a fost nemiloasa cu el, Marin este un adevarat luptator si capul familiei, iar de 5 ani lucreaza la o fabrica de jucarii.

Marin ANDRONACHE:  “Nu voiau sa ma angajeze. Se intrebau, cum va lucra, saracul?//3:13 Si iata, slava Domnului, lucrez, doar ca salariul este foarte mic si nu ajunge pentru nimic.
-Ce salariu ai?
-3500 de lei.”

Ca sa isi intretina familia, in timpul liber tanarul... tricoteaza.

Natalia GINGA, REPORTER PRO TV:  “In aceasta cutie se afla nu doar cateva gheme de ata si andrele, ci o mare pasiune pentru tricotat. Iar de curand, acest hobby a devenit si o sursa de a face un ban.”

Marin ANDRONACHE:  “Iata am ciorapi, de vanzare, sunt facuti cu andrele. Acestia, patrati, sunt facuti cu croseta.”

Si Maria este pasionata de lucrari manuale. Dizabilitatea sa nu o impiedica sa munceasca si sa creeze.

Maria ANDRONACHE:  “Imi place sa brodez si sa fac diferite lucrari. Mi-as dori sa ies la vreo expozitie, ca sa le vand, dar e dificil.”

Incercati in fiecare zi de greutati, Marin si Maria spun ca sunt fericiti si impliniti toti 4 impreuna. Iar lucrurile care conteaza cu adevarat sunt sanatatea si iubirea neconditionata.

Marin ANDRONACHE:  “Ei trebuie sa simta dragostea de parinti. Daca eu nu am avut parte de ea, macar copiii sa simta aceasta dragostea. Aceasta este cel mai important.”