Doi tineri s-au dat in spectacol ieri, pe o strada din capitala dupa ce unul din ei a fost oprit de oamenii legii. Potrivit politiei, cei doi au condus in stare de ebrietate narcotica. Acestia au avut un comportant violent, insultand oamenii legii, asa ca s-au ales cu dosar penal si risca inchisoare.
“Scoate, te rog, frumos casca.
- Ce vrei, spune-mi pentru ce m-ai oprit.
- Numarul dumneavoastra nu este vizibil.”
Totul s-a intamplat ieri dupa-amiaza. Inspectorii de patrulare l-au oprit pe un tanar care conducea o motocicleta pentru ca acesta ar fi incalcat regulile de circulatie si avea amplasat necorespunzator numerele de inmatriculare.
”Prezinta permisul!
- O sa astepti putin. Cine esti tu?”
Barbatul care conducea motocicleta a refuzat sa prezinte actele. Oamenii legii spun ca au fost nevoiti sa-l retina din cauza comportamentului agresiv. Totodata, un prieten de-al sau, aflat in apropiere, a intervenit sa isi salveze amicul. Drept urmare, ambii au fost retinuti.
Potrivit oamenilor legii, ambii tineri au fost dusi la Dispensarul Republican de Narcologie, iar testele la consumul de substante psihotrope a aratat ca cei doi tineri se aflau sub influenta drogurilor. Cel care conducea motocicleta, insa, nu a fost de acord cu rezultatul testelor.
Cu o zi inainte, motociclistul a comis aceeasi incalcare in trafic. Iar in timp ce politistii intocmeau procesul verbal, soferul a plecat de la fata locului, lasand actele politistilor, iar motocicleta in strada. Oamenii legii au initiat pe marginea acestui caz un proces penal pentru amenintare si violenta asupra politistilor. Astfel, faptasii risca o amenda de pana la 67.500 de lei, munca neremunerata in folosul comunitatii de pana la 180 de ore sau inchisoare pana la doi ani.

