Presedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteata, ar putea fi numit judecator la Curtea Suprema de Justitie. Comisia juridica, numiri si imunitati a acceptat candidatura acestuia si o va prezenta Parlamentului pentru aprobare. Decizia a fost criticata de fosti colegi ai celor de la PAS si de experti juridici, care spun ca astfel presedintele CSM ar fi rasplatit pentru ca a votat pentru suspendarea lui Stoianoglo. Musteata a negat acuzatiile.
Despre faptul ca Dorel Musteata ar putea fi numit judecator la Curtea Suprema de Justitie, pana la atingerea plafonului de varsta, de 65 de ani, au anuntat responsabilii de la Parlament intr-un comunicat. Asta dupa ce Comisia juridica, numiri si imunitati a aprobat candidatura acestuia, care urmeaza sa fie propusa deputatilor spre votare. Decizia a fost criticata. Dinu Plingau de la Platforma Da sustine ca Dorel Musteata ar avea probleme de integritate.
Dinu PLINGAU, PRESEDINTELE INTERIMAR AL PLATFORMEI DA:„Din simplu judecator la Anenii Noi, a avut o cariera fulminanta dupa anumite afilieri cu mai multi politicieni din RM. De la inceput cu Damir, dupa care Dodon, si acum se pare ca a schimbat o alta culoare politica si se creeaza impresia ca e un fel de recompensa pentru ceea ce a votat el atat la CSM, cat si in cazul acelei celebre sedinte a CSP.”
Iar fostul ministru al Justitiei a scris ca legea nu-i permite lui Musteata sa candideze la aceasta functie, cat timp este presedinte interimar al CSM, dar si in urmatoarele 6 luni dupa ce ii expira mandatul acestei functii.
Nicolae ESANU, EX-MINISTRU AL JUSTITIEI:„Legea cu privire la CSM interzice in mod expres participarea la concursul pentru promovarea intr-o instanta superioara, transferarea la o instanta judecatoreasca de acelasi nivel a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din randul judecatorilor pe perioada exercitarii mandatului si timp de 6 luni dupa incetarea calitatii de membru sau, dupa caz, expirarea termenului pentru care a fost detasat.”
Presedinta Comisiei numiri si imunitati a Parlamentului, deputata PAS, Olesea Stamate, nu ne-a raspuns pentru un comentariu, iar Dorel Musteata a negat acuzatiile care i se aduc.
Dorel MUSTEATA, PRESEDINTELE INTERIMAR AL CSM:„Nu am ce comenta, doar vreau sa va spun ca juristii ar urma sa citeasca norma legala si sa fie obiectivi. Fiecare poate sa interpreteze cum doreste. Nu comentez astfel de declaratii, nu am avut nicio intelegere cu nimeni.”
Acesta sustine ca modificarile la legea cu privire la CSM au intrat in vigoare in octombrie 2018, peste trei luni dupa ce candidatura sa a fost inaintata Parlamentului de CSP, el fiind castigator al consursului organizat de aceasta institutie. Membrii Comisiei numiri si imunitati au examinat si rapoartele pentru numirea inca a doi candidati. Este vorba de Oxana Robu si Ghenadie Plamadeala, care nu au intrunit numarul suficient de voturi, asa ca aprobarea lor ramane la discretia Parlamentului.

