Procuratura pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale a terminat urmarirea penala si a trimis in judecata dosarul penal de invinuire a unui sofer de tir, care in octombrie 2021 a tainuit in rezervoarele autocamionului pe care-l conducea la iesirea din tara, prin Leuseni, peste 150.000 de tigarete.

Potrivit declaratiilor acestuia, investitia pe care o facuse pentru cumpararea tigaretelor cu filtru, pe care intentiona sa le comercializeze pe piata neagra a Uniunii Europene era de circa 300.000 lei, iar ascunzisurile din cele doua rezervoare le confectionase artizanal, astfel incat doar aproximativ 20% din spatiu putea fi umplut cu combustibil. Barbatul are varsta de peste 40 de ani si muncea in calitate de sofer de curse lungi incepand din 2019, iar cele noua marci scumpe de tigarete le cumparase de la statiile de alimentare cu combustibil.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, pe marfa de contrabanda si transport a fost aplicat sechestru, in vederea confiscarii lor ulterioare, in folosul statului. 

Potrivit legii, contrabanda cu marfuri accizate comisa in circumstantele acestei cauze penale, se pedepseste cu inchisoare de la 4 la 10 ani. Barbatul isi recunoaste vinovatia, iar Judecatoria Hancesti urmeaza sa se pronunte cu privire la dosar trimis de procurori pentru examinare in fond.

Pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti finale, conform legii, inculpatul este considerat nevinovat.