Fragmente ale unui aparat de zbor fără pilot au fost depistate aseară, în apropierea localității Volintiri din raionul Ștefan Vodă. Polițiștii de frontieră au securizat zona, după ce au fost alertați de locuitorii din zonă, iar acum se fac verificări pentru a stabili originea aparatului. Incidentul vine după o săptămână cu mai multe drone care au pătruns ilegal în spațiul aerian al țării noastre.
Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost înregistrat în jurul orei 20:25. Fragmentele au fost identificate la sol, iar zona a fost imediat securizată. Autoritățile desfășoară verificări pentru a stabili toate detaliile incidentului. Nu este primul caz de acest fel. Ieri a fost o nouă alertă aeriană în Republica Moldova. Un obiect neidentificat a intrat în spațiul național în jurul orei 11, în contextul atacurilor masive asupra Ucrainei. Aparatul s-a aflat deasupra teritoriului național timp de aproximativ două minute, în regiunea transnistreană. Aflat la un eveniment, la Soroca, ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a declarat că nu au fost prezentate suficiente dovezi privind originea dronelor care ajung ilegal pe teritoriul țării noastre. Totodată, ambasadorul a spus că nu exclude ca unele dintre drone să fie rusești, dar susține că acestea nu ar avea drept scop atacarea Republicii Moldova.
Oleg OZEROV, AMBASADORUL AGREAT AL RUSIEI ÎN MOLDOVA: „Nimeni deocamdată nu a demonstrat că acestea sunt drone rusești. Noi știm că de curând au fost făcute cercetări în Finlanda și acolo toate dronele care au căzut erau ucrainene. Aici, în Moldova, noi nu am văzut niciodată să fi fost făcută o cercetare detaliată privind originea dronelor.”
Săptămâna aceasta mai multe drone au pătruns ilegal în spațiul aerian național, unele s-au prăbușit. Recomandarea autorităților Cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie și să nu atingă eventualele resturi ale aparatelor de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute.

