Dublă sărbatoare la Cahul. De ziua orașului a avut loc un adevărat spectacol de culoare și ritm pe străzi datorită festivalului internațional de majorete, care a avut loc în premieră. Zeci de tinere îmbracate în uniforme au executat pași de dans dar și figuri de jonglerie. Muzica și voia bună nu au lipsit, mai ales că locuitorii s-au bucurat împreună și de un concert.
Străzile orașului Cahul au fost împânzite de ritm, voie bună și culoare, datorită a zeci de majorete care au făcut un adevărat spectatol și au furat privirile trecătorilor.
Iar asta pentru că de ziua orașului a avut lot prima ediție a festivalului internațional Majorette Show, o premieră în țara noastră. Orgnizatorii spun că s-a muncit mult, iar participantele au repetat continuu pentru ca totul să iasa ca la carte.
Rodica PĂNĂȘESCU, ORGANIZATOR: "Mai întâi a fost un vis, apoi un scop, o strategie de dezvoltare, iar astăzi a devenit realitate. Mă bucur că primăria municipiul Cahul a acceptat și susținut acest proiect."
Pe lângă spectacolul pus la cale de majorete, locuitorii din Cahul au avut parte și de un concert, iar pe scenă au urcat artiși locali.
"Tinerii ies, se intâlnesc, comunică, cred că orașul nostru înflorește.
- În ultimii doi ani s-a dezvoltat mult.
- Sper să continuăm așa și să ne apropiem de Europa."
Nicolae DANDIȘ, PRIMARUL ORAȘULUI CAHUL: "Acest eveniment este important, aici s-a creat prima federație de majorete.
- Sunt sigur că va avea continuitate.
- Vreau ca la Cahul toți cei care iubesc cultura să știe că aici e o oază, avem evenimente indite, ceea ce arată potențialul localității."
În septembrie 2022, orașul Cahul a câștigat titlul de capitală cultural-creativă țării. Programul aparție Uniunii Europene cu scopul de a susține politicile culturale în orașele care nu sunt capitale.

