Duminica viitoare moldovenii de pretutindeni sunt așteptați la urnele de votare pentru a-și exercita dreptul de a alege președintele și parcursul acestei țări. Alegătorii de peste hotare, care nu au optat pentru votul prin corespondență, au la dispoziție opt zile pentru a afla unde se află cea mai apropiată secție de votare. În total, în diasporă vor fi organizate peste 230 de secții, un număr record pentru țara noastră.

Comisia Electorală centrală va organiza pentru scrutinul și referendumul din 20 octombrie puțin peste 2.200 de secții de votare. 234 dintre acestea vor fi destinate cetățenilor moldoveni aflați peste hotare.

Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV:  „Așadar, cei care nu au optat pentru votul prin corespondență, vor fi așteptați duminica viitoare la secțiile de votare organizate în zeci de localități din diasporă. După cum era anunțat și anterior, cele mai multe vor fi deschise în Italia, 60 în total, dar și în Germania, unde vor fi 26 de birouri.”

Pentru a putea participa la scrutin și referendum, moldovenii, atât din țară, cât și de peste hotarel, nu au nevoie de o înregistrare prealabilă. Aceștia trebuie să se prezinte doar cu buletinul de identitate valabil sau cu pașaportul moldovenesc.

Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV:  „Pentru a afla unde se află cea mai apropiată secție, cetățenii țării noastre aflați peste hotare pot accesa pagina comisiei electorale centrale și să opteze pentru alegeri prezidențiale.  Aici, trebuie să dea click la adresele secțiilor de votare din străinătate, și să găsească țara unde se află.”

Moldovenii care s-au înregistrat prealabil pentru votul prin corespondență au început deja să voteze. Mai mulți cetățeni aflați în SUA și Canada și-au primit deja plicurile cu buletinele de vot, au bifat opțiunea și le-au trimis deja către birourile electorale. Înregistrarea alegătorilor aflați peste hotare a fost obligatorie doar pentru cei care au vrut să voteze prin corespondență. În total, în acest an vor vota în acest mod circa 2 mii de moldoveni.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.