Au avut de indurat nopti nedormite si lacrimi pentru ca astazi sa-si vada visul implinit - cel de a fi medic. Strainii care au absolvit Universitatea de Medicina au depus juramantul. Nu au lipsit familiile acestora, care au venit de peste mari si tari pentru a sustine viitorii medici. Desi spun ca in cei 6 ani de studii au indragit Moldova, proaspetii specialisti vor sa se intoarca acasa si acolo sa trateze pacienti.

Aisha, ABSOLVENTA USMF: „Tocmai am absolvit Universitatea de Medicina. Aceasta este mama mea, fratii mei si sora mea, ei au venit in vizita."

Aisha ne-a marturisit ca cei sase ani de studii au fost grei, insa s-au lasat cu multe amintiri frumoase. Toata familia sa a venit tocmai din Norvegia, pentru a o sustine. 

Aisha, ABSOLVENTA USMF: „Nu este legat de Moldova, dar imi place Florin Salam. Saint Tropez, la multi ani si placintele (n. red imi plac). Placinta si hrisca."

Mama tinerei este mandra ca acum va avea in casa un medic profesionist.

„Eu am visat sa devin medic, dar nu am reusit si i-am transmis copilului meu, i-am spus ca trebuie sa devina doctor. Am o fiica medic, ea este a doua."

Aceasta femeie a venit din Israel, aflat acum in razboi, pentru a fi alaturi de copiii sai. Fiica si feciorul, ambii au depus astazi juramantul.

„Doi copii, doi medici. Acesta e fiul meu mai mare si fiica. Sunt extrem de fericita."

Mohamed, ABSOLVENTA USMF: „Nimic nu poate explica emotiile noastre acum. Sunt foarte fericit, familia la fel, si suntem mandri.”

Pentru ca este o zi speciala, tinerele absolvente au imbracat cele mai frumoase rochii pe care le aveau in garderoba.

„Este o rochie obisnuita, dar pentru ocazii speciale.”

Iar rudele au venit cu flori si daruri.

Aceasta promotie este una inedita, cu 33 de absolventi din 5 tari si mai exact din Israel, India, Norvegia, Malaezia si Bulgaria.

Mircea BETIU, DECANUL FACULTATII DE MEDICINA II: „In premiera, avem in viata academica a USMF o promotie de primavara. Ei au fost inmatriculati in februarie si noi le spunem spring batch. Ne bucuram de posibilitatea de a extinde numarul de studenti internationali instruiti in cadrul USMF."

Incepand cu anul 2018, admiterea studentilor straini la Universitatea de Medicina se organizeaza bianual - primavara si toamna.