După ce ieri Maia Sandu a calificat activitatea Procuraturii Anticorupție, în lupta împotriva corupției politice, drept un eșec, procurorul general cere modificarea structurii instituției. Demersul acestuia urmează să fie examinat vineri la Consiliul Superior al Procurorilor, însă nu este clar ce schimbări vor fi făcute. Între timp, ministrul Justiției a declarat într-un interviu că urmează să discute cu procurorii anticorupție despre activitatea lor.
Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTIȚIEI: ”Nu putem nega că au fost și anumite rezultate livrate de procuratura anticorupție, cum ar fi cazul Interpol sau anumite cauze recent în instanța de judecată care s-au finalizat, însă totuși așteptările au fost mult mai mari și aici se vede că ceva nu a fost suficient până la capăt această reformă.
-Ce anume?
-Urmează să facem o analiză mai detaliată să vedem asupra volumului de cauze care l-au avut, sub aspectul de legislație, de resurse, dacă au fost sau nu un impediment și urmează să vedem soluția care este.”
Veronica Mihailov-Moraru susține că în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate de ieri nu au fost discuții despre faptul că Veronica Dragalin ar putea fi demisă din funcția de șef al procuraturii anticorupție.
Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTIȚIEI: ”Noi am discutat doar strict instituțional ce ține de necesitatea de eficientizare a activității instituțiilor de drept, mai ales cele care au competențe în corupția electorală și corupția politică.”
Cât despre reforma justiției, ministrul spune că timp de doi ani s-au înregistrat totuși progrese și că ea nu poate fi luată de la zero.
Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTIȚIEI: ”Asta trebuie să fie privit mult mai larg. Mă refer la faptul că avem un proces de evaluare extraordinară foarte amplu, care așa cum e el criticat și constestat, el merge în plină desfășurare și rezultatele căruia s-au văzut deja. Mă refer la CSM, CSP, avem un procuror general.”
Vineri, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor, membrii CSP urmează să examineze demersului Procurorului General cu privire la modificarea structurii Procuraturii Anticorupție. Ce schimbări se vor face, însă, nu este clar. Ieri, Maia Sandu a criticat dur activitatea procuraturii anticorupție pe care a numit-o un eșec total. Șefa statului a cerut să fie făcute schimbări, inclusiv în legislație, astfel încât instituția să funcționeze eficient. A evitat însă să spună dacă demiterea Veronicăi Dragalin ar fi una dintre ele. În replică, procuratura anticorupție a declarat că lipsa de personal, inclusiv procurori și ofițeri, precum și lipsa unui sediu nu-i permite să activeze conform așteptărilor. Experții în justiție ne-au spus că guvernul nu poate interveni acum în activitatea procuraturii anticorupție, pentru că așa prevede legea actuală.

