Dupa Igor Grosu si Maia Sandu, si Natalia Gavrilita a plecat intr-o vizita oficiala la Kiev. Ca si alti oficiali, premierul a vizitat orasele Irpin si Bucha, distruse in urma atacurilor rusesti. Natalia Gavrilita si omologul sau ucrainean au convenit asupra crearii unei comisii bilaterale privind integrarea celor doua tari in UE. Totodata, premierul de la Kiev a declarat ca autoritatile isi propun constructia unui pod rutier peste Nistru.
Natalia Gavrilita a ajuns in aceasta dimineata la Kiev. Sefa executivului a publicat mai multe fotografii de la Bucha si Irpin. In poze apare si noul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, dar si viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Am vazut cu ochii mei case arse si pustiite, scoli, gradinite si drumuri distruse, dar cea mai dureroasa priveliste sunt crucile din spatele gradinilor. Nicio fotografie, nicio imagine video nu poate transmite ceea ce am vazut aici, pe loc", scrie prim-ministrul. Ulterior, sefa executivului a mers la Kiev, unde s-a intalnit cu omogul sau ucrainean. Cei doi oficiali au sustinut o conferinta de presa.
Denis SMIHAL, PRIM-MINISTRUL UCRAINEI: “Plafinicam ca pana la mijlocul anului 2023 sa semnam un acord privind constructia podului rutier peste raul Nistru. Acest lucru va extinge posibilitatile noastre logistice. Activam formatul de dialog Ucraina-Moldova-Romania, iar in 2023 sefii acestor tari vor avea mai multe intrevederi. Va fi creat un grup bilateral privind integrarea europeana a ambelor tari. Ne-am inteles ca anul 2023 sa fie anul culturii ucrainene in Moldova.”
Cei doi oficiali au discutat si despre criza energetica din Ucraina si din Republica Moldova. Natalia Gavrilita a declarat ca infrastructura energetica a Ucrainei este deteriorata in urma atacurilor rusesti si sunt necesare solutii rapide pentru a asigura ambele tari cu resurse energetice.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Bombardamentul brutal al Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei a cauzat pene masive de curent in Moldova. Cateva rachete rusesti au trecut prin spatiul nostru aerian. Este o incalcare grava a constitutiei Republicii Moldova, a neutralitatii si a dreptului international.”
Oficialii au anuntat ca a fost semnat si un acord privind cooperarea in domeniul invatamantului superior, pe un termen de 5 ani. Documentul prevede acordarea anuala a burselor gratuite de licenta, masterat si doctorat, organizarea instruirilor, seminarelor si stagiilor de practica.
Aceasta este prima vizita a premierului la Kiev. Anterior, acolo au fost presedintele Maia Sandu si seful legislativului, Igor Grosu.

