După mai multe licitații eșuate au fost selectate companiile care vor reactualiza Planul Urbanistic al Chișinăului, un document în baza căruia se decide unde și ce se construiește în oraș. Planul existent este învechit și nu mai corespunde realităților în care trăim. 4 companii, două de la noi și două din România, vor lucra timp de 2 ani la reactualizare planului, iar costurile ajung la peste 27 de milioane de lei, bani alocați din bugetul municipal.  

Planul Urbanistic General al capitalei, aprobat în 2007, nu a fost actualizat de mai bine de 15 ani. Despre reactualizarea acestui document se vorbești de ani buni, însă, până acum, 5 licitații au eșuat, din diferite cauze. Abia în această vară, 4 companii au fost desemnate câștigătoare.

Svetlana DOGOTARU, ȘEFUL DIRECȚIEI ARHITECTURĂ: „Reactualizarea acestui plan era nevoie de făcut și mai devreme decât am reușit noi acum din simplu motiv că scopurile planului general nu au fost îndeplinite.”

Planul Urbanistic va fi reactualizat timp de doi ani de compania Arhicon din București, de Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, de Institutul Municipal de Proiectare „Chișinăuproiect” din capitală și Universitatea Tehnică a Moldovei.  

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: Este o perioadă de doi ani de zile în care trebuie să se muncească foarte mult, intens. Asta ar însemna munca experților, consultările, elaborarea conceptului, dar și a documentului propriu-zis. După va urma o muncă amplă în ceea ce privește consultările și avizarea.”

După ce documentul va fi reactualizat acesta va trebui avizat și aprobat de Consiliul Municipal Chișinău, lucru care ar mai putea dura câțiva ani. Pe site-ul achizițiilor publice se arată că primăria Chișinău va achita celor 4 companii, pentru serviciile de actualizare, peste 27 de milioane de lei, bani alocați din bugetul municipal. În lipsa unui Plan Urbanistic General, în oraș apar probleme, una după alta. 
 
Andrei VATAMANIUC, ARHITECT: Localitațile se dezvoltă haotic, fără un scop clar, apar fel de fel de erori urbanistice, care sunt cel mai greu de le rezolvat. Un impact de mare durată crează aglomerări de oameni, care provoacă trafic și alte probleme.”

Planul Urbanistic General este un document strategic în baza căruia se creează cadrul și condițiile de dezvoltare, schimbare și ajustare a unei localități. Despre reactualizarea documentului, Ion Ceban vorbea încă în 2019, în timpul campaniei electorale pentru primul său mandat.