Dupa o pauza de 24 de ani, trenul Chisinau-Kiev a realizat cu succes si in siguranta primele curse. O buna parte din pasagerii care au plecat spre Kiev sunt cetateni ucraineni, care ne-au spus ca se intoarc acasa. Iar cei care vin din Ucraina la Chisinau, sustin ca o fac pentru a putea pleca in lumea mare, folosind aeroportul International Chisinau.
Dupa mai bine de doua decenii, trenul Chisinau Kiev a intrat pe peronul Garii Feroviare din tara noastra. Garnitura era asteptata de zeci de ucraineni, care ne-au spus ca isi doresc sa revina acasa.
“Ma duc acum in Harikov, Kupensk, acolo sunt parintii mei, sper sa ii vizitez.
– Unde ati fost pana acum?
– Am calatorit prin lume.
Mama mea este in Turcia, am vizita-o si acum ma intorc acasa. Slava Domnului ca au deschis cursa de tren si ne putem folosi de el.
Ce putem sa facem, noi nu avem alta solutie, vrem acasa.
Garnitura, numita simbolic Trenul Victoriei, circula de trei ori pe saptamana, tur-retur. Majoritatea ucrainenilor pe care i-am intalnit sustin ca nu se vor refugia la noi, ci vor pleca in alte tari, folosind aeroportul din Chisinau.
- Eu plec mai departe.
– Unde?
– In Egipt.
Nu ne este frica. Locuim la Kiev, cum ar putea sa ne mai fie frica de ceva?
Printre calatori am suprins si un grup de moldoveni, care au revenit de la Kiev. Tinerii spun ca au mers in tara vecina... din curiozitate.
Igor, MOLDOVEAN REVENIT DE LA KIEV: “Noi de fapt ne-am dus la Irpeni si Bucea sa vedem locul de masacru al Ucrainei. Am vazut totul, e strasnic.”
Natalia PETRENCO, SEF INSOTITOR DE VAGON, UCRAINA: „Pasageri sunt deocamdata putini, ne dorim sa fie mai multi. Cred ca totusi pasageri vor fi, pentru ca de aici pot lua diferite directii, este aeroportul, iar situatia de la noi este bine cunoscuta.”
La intrarea in gara, cetatenilor ucraineni li se ofera toata informatia de care au nevoie, in cadrul unui birou mobil pentru refugiati.
Pavlina CINIPEI, COORDONATOR BIROUL MOBIL PENTRU REFUGIATI: “Noi acordam servicii psiho-sociale si informatie referitoare la refugiati. Mai oferim si pachete de prima necesitate.”
Cursa feroviara Chisinau-Kiev este operata de reprezentantii cailor ferate din Ucraina, in comun cu cei din tara noastra.
Oleg TOFILAT, DIRECTOR CALEA FERATA DIN MOLDOVA: “A devenit necesar pentru a asigura necesitatile de mobilitate ale populatiei si din Moldova, dar mai cu seama din Ucraina. Avem un numar foarte mare de cetateni ai Ucrainei care se deplaseaza din aeroportul Chisinau.
Dumitru PROHNITCHI, PURTATOR DE CUVANT CALEA FERATA DIN MODLOVA: “Aceasta cursa este deservita in totalitate de garnitura de la Ukrzaliznytsia, sunt vagoane ucrainesti. Moldova ofera doar serviciile garii de logistica si de infrastructura.”
Cursa dureaza 13 ore, iar un bilet costa intre 870 si 1260 de lei, in functie de clasa de confort. Cele 7 vagoane au fost pictate cu desene simbolice, care amintesc de luptele care se dau in Ucraina, dupa invazia rusa. Acestea au fost realizate de un grup de pictori ucraineni. Cursa feroviara Chisinau Kiev a fost sistata timp de 24 de ani.

