Forfota mare, din nou, pe Aeroportul International Chisinau. De data aceasta, evreii hasidici s-au intors din Ucraina si au zburat spre Israel, tranzitand tara noastra. Aseara, mii de pelerini s-au adunat la Aeroport, unde au fost aplicate din nou masurile speciale pentru gestionarea fluxului mare de pasageri.
Cu autobuze, microbuze sau cu masina, grupuri intregi de evrei hasidici au ajuns aseara din Ucraina la aeroportul international Chisinau. Pelerinii au trecut printr-un coridor special, iar politia fluidiza traficul de pasageri.
Unii pelerini au povestit despre experienta pe care au trait-o in timpul pelerinajului din Umani.
„A fost incredibil, nu am cuvinte, iar acum mergem acasa.”
„Au fost cred ca peste 100 de mii de oameni, strazile erau arhipline, am cantat si am dansat.”
„Vrem sa spunem ca va iubim, Ucraina, suntem cu voi si ne rugam pentru voi. Va multumim!”
Responsabilii de la aeroport au pus la dispozitia pelerinilor un spatiu pentru a se putea odihni.
„Multumim, Moldova!”
Natalia GINGA, REPORTER PRO TV:„Aici, in zona verde de langa aeroport, evreii hasidici au improvizat un loc pentru ragaz. Asezati pe iarba, langa valize, pelerinii pot fi surprinsi citind sau odihnindu-se.”
Iar la intrare in aeroport, evreii hasidici au fost intampinati de voluntari, evrei si ei, care i-au ghidat pana la avion.
Haia, VOLUNTAR:„Ii intampinam si le spunem unde sa mearga, daca trebuie sa treaca controlul, ii trimitem la punctul de control. E putin dificil, deoarece ei sunt dezorientati si nu stiu incotro sa mearga si ce sa faca.”
Potrivit datelor de pe site-ul aeroportului, timp de 3 zile, peste 70 de avioane vor decola de la Chisinau spre Tel Aviv.
Natalia COJOCARU, PURTATOR DE CUVANT, AEROPORTUL INTERNATIONAL CHISINAU:„Pentru a evita suprapunerea cu cursele regulate, sunt create fluxuri speciale pentru procesarea documentelor calatorilor pelerini, dar si au fost suplinite turele de personal pentru optimizarea proceselor.”
Aproape 30 de mii de evrei hasidici au tranzitat tara noastra pentru a putea ajunge la Umani, Ucraina, unde s-au rugat la mormantul unui rabin si au celebrat Anul Nou evreiesc.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.