Controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, candidatura caruia a fost respinsa pentru functia de premier din lipsa de integritate, are legaturi vechi cu cel mai controversat politician roman, trimis pe banca acuzatilor in doua dosare mari de coruptie.



Rise Moldova scrie ca acum trei ani, pe cand detinea functia de prim-vicepresedinte al Parlamentului, Plahotniuc pregatea o vizita în Romania, iar la capatul celalalt, de organizarea acesteia se ocupa Viorel Hrebenciuc, vicepresedintele de atunci al Camerei Deputatilor.RISE Moldova a obtinut o corespondenta electronica a celor doi din care reiese ca evenimentul ar fi avut un caracter privat.

Intre timp, Hrebenciuc a demisionat de la conducerea Camerei Deputatilor si se afla sub control judiciar, fiind acuzat de trafic de influenta. În unul din cele doua dosare, Hrebenciuc este acuzat ca a intervenit pe langa seful Romsilva într-o afacere ce tine de retrocedarea a 42 mii hectare de padure, prejudiciul adus statului roman fiind estimat la 300 milioane de euro.

Contactat de RISE, Hrebenciuc confirma corespondenta cu Plahotniuc, precizand ca acesta intentiona sa viziteze Romania în calitate de prim-vicepresedinte al legislativului.

Viorel Hrebenciuc: Eu, la randul meu, eram vicepresedinte al Camerei Deputatilor, îl înlocuiam pe Valeriu Zgonea (presedintele Camerei Deputatilor – n.r.) si tineam legatura cu Plahotniuc în vederea organizarii unei vizite oficiale. Din ce stiu, n-a mai avut loc.

Citeste articolul integral pe Rise Moldova.