“Economie” este cuvantul zilei si la Balti. Acolo localnicii spun ca si-au luat propriile masuri de a reduce consumul in locuinte – au renuntat la aspirator, masina de spalat si au grija sa deconecteze lumina. Iar primarul, desi exista o decizie a Comisiei pentru Situatii Exceptionale, declara ca nu va deconecta iluminatul stradal in anumite ore, invocand securitatea cetatenilor. 

" Maturam. Nu folosim masina de spalat, dar spalam cu mana."

"Nu conectam niciun bec de prisos. Eu strig la sot sa deconecteze totul. Poate ca asa trebuie."

"Mai rar conectam lumina. Cazanul pentru incalzirea apei nu il lasam mereu conectat."

"Eu nu economisesc energia electrica pentru ca ajung tarziu de la serviciu.”

Intre timp, iluminatul stradal era conectat in plina zi pe o strada din oras. Autoritatile spun ca motivul sunt niste lucrari la retea.

Larisa BRAGARI, SEFA DIRECTIEI DE CONSTRUCTII CAPITALE: "Inainte de a incepe lucrarile de reparatie este pornita centrala, adica sunt conectate toate becurile. Se verifica daca e nevoie sa inlocuim vreun bec.”

Primarul refuza sa conecteze iluminatul stradal cu o ora mai tarziu si sa-l deconecteze cu o ora mai devreme si spune ca va introduce alte masuri. 

Nicolai GRIGORISIN, PRIMARUL ORASULUI BALTI: "Am facut un apel in adresa agentilor economici sa fie mai responsabili. Acolo unde este posibil, sa deconecteze panourile publicitare.

- Economii trebuie sa aiba loc si in cadrul intreprinderilor industriale, acolo unde consumul de energie e mare.”

Nu toti agentii economici s-au conformat. Chiar si angajatii companiei furnizoare de electricitate la Balti, FEE-NORD, au lasat panoul de la intrare conectat.

Oleg PETELCA, DIRECTOR S.A. FEE-NORD: "Decizia a fost luata aseara. Astazi am informat angajatii sa nu mai conecteze niciun panou." 

Intre timp, odata cu inceperea sezonului de incalzire, responsabilii de la “CET-NORD” spun ca vor atenua deficitul de energie electrica.

Marian BRINZA, DIRECTOR INTERIMAR S.A. “CET-NORD”: " Producerea de energie electrica in cogenerare este in functie de sarcina termica la zi. In functie de temperatura de afara, putem sa producem de la 13 mWh pana la 25-30 de mWh."

De la inceputul acestei saptamani, centrala termoelectrica de la Cuciurgan, care pana nu demult ne livra 70 la suta din necesarul de energie electrica, a redus livrarile cu pana la 30-40 la suta. Deficitul este suplinit din contractele comerciale si cele de avariere semnate cu Romania si o parte in productia locala.